O nouă mărturisire apărută în spațiul public zdruncină informațiile oferite de anchetatorii despre oasele găsite în liziera pădurii. Un jurnalist cunoscut susține că aceste rămășițe nu aparțin Luizei Melencu și nici vreunei alte victime de-ale lui Dincă.
Deși specialiștii INML au oferit un raport complex despre ADN-ul prelevat din oasele găsite în liziera pădurii, sunt destui care nu cred că informațiile sunt reale. Mai nou, jurnalistul Ovidiu Zară susțin că rămășițele nu aparțin Luizei Melencu, așa cum a precizat Gheorghe Dincă.
El susține că are informații importante care pot scoate la iveală adevărul în legătură cu acele fragmente osoase indicate de Dincă. Gazetarul susține că acestea au fost „plantate” de un complice al inculpatului. De unde provin, de fapt, oasele? Din două cimitire din apropiere de Caracal.
Ovidiu Zară spune că are informații clare că oasele găsite de anchetatorii la locul faptele sunt, de fapt, unele vechi, prelevate din morminte vechi. „Astfel, am aflat că oasele din butoi ar fi fost luate din cimitirul din Zănoaga (jud. Olt), o localitate la 24 km. de Caracal și că acestea ar aparține unei fete care a decedat acum 4-5 ani la vârsta de 14 ani.
La fel, oasele găsite la liziera pădurii ar fi fost luate din cimitirul din Marotinu de Sus (jud. Dolj), o localitate la 26 km. de Caracal și ar aparține unei tinere în vârstă de 22 de ani (asta ar explica lucrarea dentară găsită laolaltă cu mulțimea de dinți cariați despre care anchetatorii susțin – în mod greșit susțin eu – că ar aparține Alexandrei)”, a scris gazetarul pe contul de Facebook.
Amintim că la începutul anchetei, existau informații cum că Gheorghe Dincă ar lucra într-un cimitir. Între timp, aceste date n-au fost nici confirmate, dar nici infirmate. Mai nou, soția lui Gheorghe Dincă este cercetată pentru profanare de morminte, potrivit unor surse citate în presa autohtonă.
Acest site foloseste cookies.
Read More