Pandemia continuă să fie o amenințare și provoacă mari probleme. Situația din țara noastră este una precară, iar cazurile de infectare cu noul virus sunt tot mai multe de la o zi la alta, ceea ce a fost un semnal de alarmă pentru autorități. Astfel, pentru a controla mai bine criza sanitară care ne-a lovit, a fost impusă carantina parțială. Pentru a se asigura că toți românii respectă noile măsuri impuse, polițiștii au efectuat controale chiar din prima noapte în care românii ar fi trebuit să stea în case dacă nu aveau un motiv întemeiat să iasă pe străzi.
Începând de ieri, 9 noiembrie, în România a fost impusă carantina parțială. Astfel, românii au voie să se deplaseze pe timpul nopții doar dacă au motive bine întemeiate, precum mersul la serviciu sau urgențe medicale. Astfel, polițiștii au ieșit pe străzi pentru a face controale de amploare prin care să se asigure că românii respectă noile măsuri care au fost impuse de autorități.
Polițiștii din mai multe localități din țară au început controalele imediat, la ora 23.00. Oamenii legii i-au sancționat pe cei care nu au respectat noua măsură de prevenire a răspândirii virusului și le-au explicat tuturor că trebuie să aibă declarația pe proprie răspundere la ei dacă au un motiv bine întemeiat pentru care se află pe stradă după intervalul stabilit de responsabilii gestionării pandemiei. În timp ce unii români aveau pregătite declarațiile sau adeverințele de la angajator, alții nici nu voiau să audă de așa ceva și susțineau că nu au auzit de această condiție de deplasare.
Cei care încalcă regulile riscă amenzi între 500 și 2500 de lei. Pentru a te putea deplasa în intervalul 23.00-05.00, trebuie să te regăsești într-una dintre următoarele situații:
Declaraţia pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
Printre măsurile impuse de autorităție se regăsește și purtarea obligatorie a măștii de protecție atât în spațiile închise, cât și în cele deschise, indiferent de rata de incidență pe care o are localitatea din care provii.
Mai mult, toate șolile s-au mutat în mediul online pe parcursul a 30 de zile, iar toate magazinele și alte unități comerciale, cu excepția farmaciilor și benzinăriilor, vor fi închise la ora 21.00.
Acest site foloseste cookies.
Read More