Connect with us
Vinerea Mare devine zi liberă în mod oficial, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege.

Știri

Klaus Iohannis a promulgat legea: Vinerea Mare, zi liberă!

Veste mare pentru milioane de români! Vinerea Mare devine oficial zi liberă, după ce președintele Iohannis a promulgat proiectul de lege adoptat de Senat și Camera Deputaților.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind promulgarea Legii pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, a informat Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat transmis AGERPRES.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe 28 februarie proiectul de lege prin care Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui – devine zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic şi a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată. Deputaţii au adoptat-o cu 233 de voturi „pentru”, şapte voturi „împotriv㔺i 19 abţineri.

„Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene.

În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. (…)

Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an”, se preciza în expunerea de motive a actului normativ.

Codul muncii stabileşte astfel următoarele zile ca sărbători legale în care nu se lucrează: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);

Vinerea Mare; prima şi a doua zi de Paşte; 1 Mai, 1 Iunie (Ziua Copilului); prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august (Adormirea Maicii Domnului); 30 noiembrie (Sfântul Andrei); 1 decembrie (Ziua Naţională a României); 25 şi 26 decembrie.

Iohannis a promulgat şi legea care reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de probațiune la nivel central și la nivelul structurilor teritoriale, precum și activitatea desfășurată de acesta.

Citește și: SURPRIZĂ: Klaus Iohannis nu mai candidează pentru al doilea mandat de președinte?! Ce funcție ar urma să ocupe de anul viitor

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top