Connect with us
Klaus Iohannis a semnat decretul! Ecaterina Andronescu revine

Știri

Klaus Iohannis a semnat decretul! Ecaterina Andronescu revine

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru numirea Ecaterinei Andronescu în funcţia de ministru al Educaţiei Naţionale, informează Administraţia Prezidenţială.

Ecaterina Andronescu ajunge astfel la al patrulea mandat de ministru al Educației.

Iohannis anunțase în cursul acestei săptămâni că va dura până se va lămuri dacă o va numi pe aceasta în funcție.

Marţi, conducerea PSD a decis, cu unanimitate de voturi, nominalizarea Ecaterinei Andronescu pentru funcţia de ministru al Educaţiei.

În aceeaşi zi, preşedintele Klaus Iohannis afirma că analiza propunerii pentru Educaţie „o să dureze un pic mai mult, s-ar putea chiar un pic mult mai mult”. Şeful statului a menţionat că, la un eveniment desfăşurat la Politehnică, Ecaterina Andronescu i-a spus că nu este interesată de acest portofoliu.

„Neîntrebată, mi-a spus, totuşi, doamna Andronescu că ea nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine şi aşa mai departe. (…) Aflu acum cu surprindere că este propusă. Va dura un pic până mă lămuresc dacă este dorinţa domniei sale să meargă sau numai dorinţa partidului sau dacă se face aşa o remaniere cu bucata”, a explicat Iohannis.

Ecaterina Andronescu îl înlocuieşte pe Valentin Popa care a demisionat la sfârşitul lunii septembrie din funcţia de ministru al Educaţiei.

Citește și: Viorica Dăncilă, prima reacție după rezoluția împotriva României:„ Expresia unor interese…”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top