Știri
Klaus Iohannis, anunț important pentru români: „Nu va mai exista nicio restricție…
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, joi, faptul că, după luna mai 2019, nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români.
Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe omologul său elveţian, Alain Berset.
„În mod natural, această chestiune mă interesează foarte mult şi am dorit să aflu părerea domnului preşedinte despre aceste lucruri, mai exact am dorit să ştiu un pic mai în profunzime care a fost motivaţia revenirii la un contingent şi, respectiv, am vrut să ştiu de la domnul preşedinte cum este real văzută comunitatea de români în Elveţia,
Fiindcă ne amintim nu neapărat cu plăcere că au existat faze când despre aceste lucruri s-a discutat într-o tonalitate care nu ne-a plăcut în alte ţări.
Concluzia pot să vă spun că este una foarte bună şi foarte pozitivă. Elveţia, din motive pur tehnice, a trebuit să revină la această – să nu-i zicem restricţie -, la aceste contingente şi în condiţiile în care mi s-a confirmat că discuţiile în societatea elveţiană sunt într-o notă pozitivă despre România, despre români, nu-mi rămâne decât să salut faptul că începând cu sfârşitul lunii mai 2019 nu va mai exista nicio restricţie.
Am fost bucuros să aflu că discuţiile în societatea elveţiană nu că nu sunt negative, sunt de-a dreptul pozitive despre românii care trăiesc în Elveţia şi s-au integrat acolo şi în acest sens cred că putem să bifăm această chestiune între ţările noastre ca şi o chestiune rezolvată bine şi în sens pozitiv”, a spus şeful statului, la conferinţa de presă comună cu omologul său elveţian, Alain Berset, cu privire la prelungirea clauzei de salvgardare.
Când scapă românii de restricțiile de muncă pentru Elveția
Preşedintele Confederaţiei Elveţiene a confirmat că de anul viitor nu va mai exista nicio restricţie pentru cetăţenii români.
„În momentul în care România s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor şi Elveţia are de mult timp un acord privind libera circulaţie a persoanelor.
În momentul aderării, a trebuit să luăm hotărârea de a lărgi această liberă circulaţie şi la cetăţenii români, lucru pe care l-am făcut, dar în ţara noastră era nevoie de un vot popular, pentru că suntem o democraţie directă şi iată că votul a fost pozitiv pentru a lărgi acest drept de liberă circulaţie între ţările noastre.
În acest cadru şi în cadrul dezbaterilor care au avut loc, discuţia s-a purtat şi pe tema modului în care această liberă circulaţie avea să fie pusă în aplicare la modul practic, astfel încât tranziţia să se facă în modul cât mai lin posibil.
Asta explică clauzele acelea care ne-au permis ca în primii ani să avem o selecţie asupra acestui proces, clauzele care au tradus în practică angajamentul nostru politic. (…) În luna mai a anului viitor, ajungem la finele acestui proces, dată de la care nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio restricţie”, a explicat Berset.
În luna aprilie a acestui an, Consiliul federal elveţian a decis să prelungească clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari, prevăzută în Protocolul II al Acordului UE – Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor.
Această măsură, a comunicat MAE la acel moment, are o valabilitate de un an, până la 31 mai 2019, fără a mai putea fi reînnoită, şi vizează eliberarea de noi permise de şedere de tip „B” (durată de şedere între 1 şi 5 ani). Măsura nu restricţionează eliberarea de permise de tip „L” (durată de şedere sub un an) şi nici prelungirea permiselor de tip „B” deja eliberate.
MAE informa că, potrivit Acordului din 1999 dintre Confederaţia Elveţiană şi Uniunea Europeană privind libera circulaţie a persoanelor (ALCP), extins la România şi Bulgaria la 1 iunie 2009 prin Protocolul II la acesta, accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii elveţiene s-a făcut în limita unor cote stabilite pe o perioadă de 7 ani (2 ani + 3 ani + 2 ani, din 2009 până la 31 mai 2016).
Perioada de menţinere a restricţiilor pe piaţa muncii s-a încheiat la 31 mai 2016, dată de la care Elveţia a liberalizat circulaţia lucrătorilor români şi bulgari. Conform Protocolului, pentru ultima dată, la data de 1 iunie 2018, guvernul elveţian a putut activa o clauză de salvgardare (lit. d) din Protocol raportată la art. 10.4 din ALCP.
Elveţia a aplicat măsura în 2012 pentru statele membre nou intrate în UE şi în 2013 pentru toate statele membre UE.
Citește și: Anunțul premierului Theresa May pentru românii din UK. Ce se întâmplă după Brexit