Președintele Klaus Iohannis vine cu vești proaste pentru cei care credeau că vom scăpa curând de restricții. Șeful statului a declarat astăzi că starea de alertă va fi prelungită în România și că circulația pe timp de noapte va fi restricționată mai devreme. Noile măsuri vin în contextul în care crește numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus.
Este anunțul momentul în România. Conform cu spusele președintelui Iohannis, s-a luat decizia ca circulația pe timp de noapte să fie restricționată începând cu ora 22, și nu cu ora 23.00 cum era până acum. Totodată, șeful statului a precizat că starea de alertă va fi prelungită în România.
Klaus Iohannis a ținut să precizeze că autoritățile nu iau în calcul o carantină totală de Paște, însă numărul de infectări cu coronavirus atinge cifre îngrijorătoare.
„Vreau să atrag atenția că cifrele din ultima săptămână privind evoluția pandemiei sunt îngrijorătoare. Tendința de creștere e evidentă și din toate părțile ni se spune că presiunea pe ATI este tot mai mare”, a declarat Klaus Iohannis.
Prelungirea stării de alertă se va face în această săptămână din cauza numărului relativ mare de îmbolnăviri. Restricțiile care sunt acum în vigoare vor fi păstrate, iar în plus, restricția privind circulația pe timp de noapte va fi aplicată începând cu ora 22.00, adică mai devreme.
Iohannis a transmis că numărul de persoane vaccinate crește de la o zi la alta și că trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal.
„Haideți să nu irosim ce am câștigat până acum prin campania de vaccinare, campanie care merge foarte bine. Numărul de persoane vaccinate crește de la o zi la altă. Astfel, până în vară vom avea un nivel foarte bun. Dar până atunci trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal”, a precizat președintele României.
Astfel, circulația pe timp de noapte va fi interzisă începând de la ora 22.00, și nu de la 23.00 cum a fost până acum. Cei care vor ieși din case în acest interval 22.00-05.00, vor trebui să-și justifice prezența pe stradă cu documente. 22.00 ar putea fi și ora până la care vor fi deschise restaurantele.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-03-09T18:18:37+02:00 18:18
Acest site foloseste cookies.
Read More