Connect with us
Klaus Iohannis, declarații acide la adresa celor care încalcă regulile

Știri

Klaus Iohannis, declarații acide la adresa celor care încalcă regulile

Președintele Klaus Iohannis a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia i-a criticat aspru pe toți cei care nu respectă regulile impuse de autorități în starea de alertă, dar și pe cei care propagă în spațiul public teorii conspiraționiste pentru a duce populația în eroare. Șeful statului a criticat dur și PSD pentru intenția de a demite Guvernul.

Klaus Iohannis, declarații acide la adresa celor care încalcă regulile

„Dragi români, virusul este încă printre noi. Cu cât conștientizăm mai bine că este responsabilitatea fiecăruia să urmeze câteva reguli simple de prevenție, cu atât cresc șansele noastre, ale tuturor, să controlăm și, în cele din urmă, să stopăm definitiv epidemia. Altfel, există în mod real riscul de a ne confrunta cu o explozie majoră a infectărilor. Iar în acest moment, trebuie să vă spun că, dacă regulile vor fi constant încălcate, ne îndreptăm cu siguranță spre un scenariu în care vom avea noi focare și un nou val de îmbolnăviri.”, a precizat Iohannis.

Președintele a solicitat tuturor autorităților locale să fie mai ferme în gestionarea situației în comunitățile pe care le au în grijă. Totodată el a subliniat faptul că măsurile luate de guvern în starea de urgență au dat roade și au diminuat cu succes răspândirea noului tip de coronavirus.

El a precizat și că nu va ezita să revină la starea de urgență dacă lucrurile scapă de sub control și i-a condamnat pe cei care compromit acum toate eforturile făcute de populație pe timpul stării de alertă.

„Cred că nimeni nu-și mai dorește să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm din nou această decizie în situația în care ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește semnificativ. Vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc, unii din inconștiență, alții din rea-voință, dezinformări și propagă tot soiul de teorii ale conspirației cu scopul de a cultiva neîncrederea în rândul cetățenilor.”, a mai completat șeful statului.

Președintele i-a îndemnat pe români să fie în continuare uniți și responsabili pentru a stopa răspândirea virusului și a reuși să revenim cât mai curând la o viață normală.

„Să nu irosim, dragi români, tot ce am câștigat în aceste două luni cu mari sacrificii”, i-a îndemnat președintele pe români.

Klaus Iohannis nu a ezitat să critice PSD, acuzând politicienii acestui partid că își doresc ca tot efortul național să eșueze în această perioadă. Președintele a fost foarte dur în declarații, acuzându-i pe aceștia de iresponsabilitate maximă.

„Sunt aceiași vechi politruci care au slăbit timp de trei decenii statul român și care acum fac tot posibilul pentru ca efortul nostru național să eșueze. Ba, mai mult, în vreme ce prioritatea noastră este protejarea cetățeanului și programul economic care să ducă la reconstrucție, prioritatea PSD este, în aceste vremuri grele pentru România, culmea, dărâmarea Guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul acestui partid.

Depunerea unei moțiuni de cenzură în această perioadă este o dovadă de maximă iresponsabilitate. PSD este preocupat, astfel, doar de ceea ce știe să facă mai bine, de jocuri politice și combinații meschine cu scopul de a da jos un guvern angrenat într-o bătălie contra timp pentru protejarea vieții și sănătății oamenilor.”, a mai spus președintele.

Klaus Iohannis a precizat că o relansare economică se va sprijini pe investiții mari în proiecte de infrastructur și viziunea pentru dezvoltarea României în următorii ani se va fundamenta pe inovare, competitivitate și pe investiții masive în infrastructura de transport, energetică, dar și sanitară.

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top