Știri

Klaus Iohannis îl face praf pe Streinu-Cercel: „O măsură aberantă!”

Președintele Klaus Iohannis a ținut astăzi o conferință de presă în care criticat dur măsura propusă de Streinu-Cercel. Acesta cerea ca cei de peste 65 de ani să fie luați din famiile lor și separați, în scopul evitării îmbolnăvirii acestora. Președintele a asigurat populația că asemenea măsuri nu vor fi luate în calcul niciodată și că toți bătrânii vor rămâne în continuare la casele lor.

Klaus Iohannis îl face praf pe Streinu-Cercel: „O măsură aberantă!”

Președintele a declarat că orice măsură va fi luată, va fi analizată cu atenție și se va baza pe dovezi știinșifice. Astfel, contestă, sub orice formă, propunerea medicului de a îi carantina pe cei vârstnici. Acesta acuză că planul ar fi unul „prost gândit”, care nu face decât să alarmeze populația, care deja se confruntă cu o situație precară.

De asemenea, Iohannis declara că perioada în care ne aflăm, secoulul 21, nu concepe impunerea unor măsuri întârziate, catalogate de el drept totalitare și inumane.

„Cineva propunea măsura aberantă ca persoanele peste 65 să fie carantinate. Așa ceva nu se va întâmplă, e inacceptabil! Trăim într-o societate liberă, dar în niciun caz nu venim cu asemenea măsuri totalitare. Deci, stați liniștiți, dragi bătrâni, nu vine nimeni să vă ia de acasă și să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni cu măsuri inumane! În niciun caz, statul nu va veni să impună asemenea măsuri care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul 21.”, a declarat președintele.

Klaus Iohannis a adăugat că există un singur plan la care se lucrează. Astfel, nimeni nu poate impune măsuri ori de câte ori vrea.

În ceea ce privește relaxarea restricțiilor, a mărturisit că este vorba de niște măsuri ce vor fi ridicate treptat; acest lucru va fi posibil doar când situația va permite acest demers. Prin aceste măsuri se înțelege că statul se va implica mai puțin în viețile oamenilor. Astfel, ei vor primi responsabilitatea cea mai mare, aceea de a se proteja pe ei și familiile lor.

 

Vezi comentarii

  • Masura aberanta este ca acest individ mai este pe functie si nu este demis urgent, trimis la pensie ca are 64 de ani. Daca nu este demis urgent rezulta ca afirmatiile au fost facute cu stinta unor persoane sus puse si s-a dorit doar testarea populatiei ( functie de reactia acesteia se vor adopta sau nu acele masuri).
    Alina Gheorghiu inca mai face parte din PNL ? mai este pe listele PNL-ului ? sau a fost bland mustrata ?

  • Va rog, inainte de a scrie un articol, cititi documentele care stau la baza lui ! Puteti deveni penibili sauslugile unora....

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More