Connect with us

Știri

Lady Gaga, nemulțumită de alegerea lui Donald Trump! A organizat un protest în fața clădirii lui

Lady Gaga a organizat un protest împotriva noului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

Aprigă susținătoare a lui Hillary Clinton, artista este nemulțumită de rezultatul alegerilor. Aceasta a protestat în fața centrului de afaceri Trump Tower, din New York.

Lady Gaga s-a agăţat de o maşină de salubritate şi a afişat un mesaj la adresa republicanului „Love Trumps Hate”, pe care l-a postat și pe paginile sale de socializare.

Ea a mai postat şi pe Twitter un mesaj prin care încuraja persoanele care nu sunt mulţumite de rezultat să reacţioneze.

„Ridică-te pentru amabilitate, iubire şi egalitate. Nimic nu ne va opri. America spune o rugăciune”, a postat Gaga.

Artista nu este singura vedetă care a reacționat la auzul faptului că republicanul Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton.

Mai multe vedete au spus în ultimele luni că vor pleca din America dacă Trump va fi ales președinte.

Miley Cyrus, Samuel L. Jackson, Barbara Streisand, Ellen DeGeneres, Leonardo DiCaprio, Meryl Streep, Sigourney Weaver, Kim Kardashian, Robert DeNiro, Drew Barrymore, Madonna, Katy Perry, George and Amal Clooney, Cher și Lena Dunham sunt doar câteva dintre vedetele care și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că Donald Trump ar putea deveni președintele țării.

Dacă în ultima zi de campanie, toate sondajele o dădeau pe Hillary Clinton victorioasă, situația s-a schimbat total. Trump și-a asigurat funcția de președinte, reușind să obțină 278 de electori, conform rezultatelor preliminare.

Trump a câștigat 276 de electori, iar Hillary – doar 218. El avea nevoie de 270 pentru a câștiga alegerile. CNN anunță că Hillary Clinton l-a sunat pe republican pentru a-l felicita pentru victorie. Se așteaptă acum confirmarea oficială a rezultatelor alegerilor prezidențiale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top