Știri

Laura Codruța Kovesi a explicat protocolul cu Serviciul Român de Informații. La ce date a avut acces SRI

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, a declarat marți că Serviciului Român de Informații nu i s-a acordat accesul la toate informațiile din dosarele penale. Aceasta a punctat că SRI a avut acces numai la informațiile care priveau strict securitatea națională.

„Potrivit articolului 24 din Legea 51/1991, legea privind siguranţa naţională (…), toate organele statului, inclusiv parchetele, au obligaţia să permită acces organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale la datele pe care le deţin, dacă acestea privesc securitatea naţională.

Deci, acest protocol nu a adăugat la lege, ci a preluat această dispoziţie legală. Și a stabilit doar modalitatea în care se realizează această obligaţie prevăzută în lege.

Astfel, prin prevederile acestui protocol nu s-a acordat acces SRI-ului la toate informaţiile din dosarele penale sau la alte informaţii, decât cele prevăzute în lege, şi anume informaţii privind securitatea naţională”, a spus Kovesi.

Astfel, şefa DNA a explicat că, de exemplu, dacă un procuror află în activitatea sa de instrumentare a unui dosar că o persoană pregăteşte un atentat terorist. Sau că un angajat al SRI vinde secrete unui stat străin, atunci el este obligat prin lege să furnizeze aceste informaţii Serviciului.

„Deci, acest protocol nu are prevăzute obligaţii în plus, ci strict o obligaţie legală. Dar nu se comunicau date privind stadiul anchetei. Nu se comunicau date din dosarul penal, ci strict acele informaţii care priveau securitatea naţională”, a punctat Kovesi.

Totodată, procurorul şef al DNA a arătat că ofiţerii SRI nu administrau probe, ci făceau doar anumite activităţi tehnice.

„În activitatea de judecare a dosarelor, judecătorii verificau modul în care s-au administrat probele. Nu există nicio probă administrată de ofiţeri SRI. Probele au fost administrate de procurori sau poliţişti în conformitate cu Codul de procedură penală.

Doar anumite activităţi tehnice, spre exemplu, atunci când se făcea un filaj… Procurorii nu au prin lege atribuţii să facă filaj şi nu sunt pregătiţi în acest sens. Aceste activităţi de filaj sunt specifice unor ofiţeri de informaţii.

La acel moment, această activitate se realiza de către SRI şi în cadrul acestor activităţi, atunci când procurorul considera necesar că o persoană trebuie să fie supravegheată operativ zece ore sau o zi, se apela la resursele SRI”, a mai declarat Laura Codruţa Kovesi.

Laura Codruța Kovesi a dezvăluit că și alte structuri din parchet au încheiat protocoale cu SRI

De asemenea, aceasta a precizat că Ministerul Public nu este singura instituţie din sistemul judiciar care a încheiat protocoale cu SRI, că acest protocol a fost distribuit tuturor structurilor de parchet şi a fost aplicat de-a lungul anilor de mii de procurori, el fiind secret faţă de terţe persoane, din afara instituţiei.

„Este un protocol de cooperare instituţională. Toate protocoalele de cooperare instituţională se semnează de către şefii instituţiilor. S-au obţinut avizele interne necesare semnării unui astfel de protocol”, a mai spus Kovesi.

CITEȘTE ȘI: Protocolul dintre SRI şi Parchetul General a fost DESECRETIZAT
Parchetul General: Sunt îndeplinite condiţiile legale de DESECRETIZARE a protocolului încheiat cu SRI
Ministrul Justiției cere desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI și alte instituții. Cum explică decizia:

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More