Știri

Laura Codruța Kovesi și Marius Iacob, audiați la CSM. Ce au constatat inspectorii

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi procurorul şef adjunct, Marius Iacob, au aflat data la care vor fi audiați în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM în legătură cu raportul întocmit de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea de către cei doi a unor abateri disciplinare. Cei doi trebuie să se prezinte pe data de 21 martie la CSM.

Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru procurori a CSM din 21 martie se află sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la săvârşirea de către Laura Codruţa Kovesi a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99, lit.a), c) şi m) teza a doua din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, în cazul lui Marius Iacob, obiectul cauzei îl reprezintă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99, lit.i) teza I din Legea nr.303/2004.

Inspectorii au sesizat mai multe abateri disciplinare

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu după ce în presă au fost publicate înregistrări audio din cadrul unei şedinţe de lucru a DNA care au fost atribuite lui Kovesi.

Potrivit raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, în cadrul şedinţei de lucru a DNA din 30 martie 2017, Kovesi a făcut afirmaţii „de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale şi prestigiului Justiţiei”.

De asemenea, Inspecţia Judiciară a analizat şi o sesizare trimisă de procurorii Doru Ţuluş, Mihaiela Moraru Iorga şi Nicolae Marin cu privire la un email trimis de Kovesi pe 20 iunie 2017 unui grup de procurori din DNA.

CITEȘTE ȘI: Site-ul ANAF a căzut. Cum se desfășoară procesele de depunere a declarațiilor fiscale

Memorandum aprobat care vizează obligarea companiilor de stat să participe la licitațiile publice. Ce spune ministrul Economiei:

Ministrul Teodorovici, despre drepturile de autor. Ce se va întâmpla cu aceste venituri

Deputat PMP: „Dacă nu reușim legislativ alegerea primarilor în două tururi, cerem Președintelui referendum”

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More