Știri

Laura Codruta Kovesi, spionata! Cine sunt cei patru spioni

Sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, a fost spionata de patru cetateni israelieni care lucreaza la firma unui fost director Mossad din perioada 2002 – 2011.

Tribunalul Bucuresti a emis mandate de arestare preventiva pe numele acestora.

Doi dintre „spioni” se afla deja in custodia autoritatilor romane. Este vorba de Ron Weiner si David Geclowicz. Weiner este cel care raspundea efectiv de partea informatica a operatiunii, sustin procurorii, in timp ce Geclowicz contacta persoane din anturajul si familia persoanei publice vizate – ambii fiind coordonati din centrala firmei pentru care lucrau. In acest caz, tinta era sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, scriu cei de la riseproject.ro. Ceilalti doi, Dan Zorella si Avi Yanus, sunt fosti ofiteri de informatii, co-fondatori si directori executivi ai firmei israeliene de investigatii private Black Cube, companie in care a activat Meir Dagan – fost director Mossad in perioada 2002-2011.

Potrivit procurorilor, acestia impreuna cu mai multi angajati ai companiei Black Cube, printre care Ron Weiner si David Geclowicz, “au constituit un grup organizat in vederea comiterii mai multor infractiuni de hartuire si infractiuni informatice constand in efectuarea de multiple apeluri cu caracter amenintator (…) precum si atacuri de tip phishing (inselatorii electronice – n.n.) in vederea sustragerii credentialelor de acces si ulterior compromiterii conturilor de posta electronica, activitati urmate de violarea secretului corespondentei, copierea si transferul fara drept al continututului acestuia” (conform motivarii arestarii a Tribunalului Bucuresti).

„Este un dosar in curs la alta unitate de Parchet in care nu am calitate si in acest moment nu pot comenta. A fost o incercare nereusita de intimidare”, a declarat sefa DNA.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-04-07T01:19:13+03:00 1:19

Acest site foloseste cookies.

Read More