Știri

Lazar Iordache, vicepresedintele Agentiei Nationale a Medicamentului, retinut de DNA

Lazar Iordache, vicepresedinte al Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), a fost retinut de procurorii DNA. El este acuzat de dare de mita si cumparare de influenta. El va fi prezentat Tribunalului Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva

Redam comunicatul DNA

Procurori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 22 august 2016, a inculpatului

IORDACHE LAZAR, vicepresedinte al Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), cercetat pentru savarsirea infractiunilor de
– dare de mita;
– cumparare de influenta.

In referatul cu propunere de arestare preventiva intocmit de procurori se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada aprilie – iunie 2016, inculpatul Iordache Lazar i-a promis unei persoane cu functie de conducere din cadrul Ministerului Sanatatii un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sanatatii pentru doua spitale (destinate construirii unei statii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la data de 28 aprilie 2016 i-a remis suma de 126.000 lei in legatura cu atributiile de serviciu ale functionarului privind semnarea alocarilor bugetare catre acele spitale si pentru ca acesta sa isi exercite influenta asupra persoanelor responsabile din minister, astfel incat sa fie semnate alocarile bugetare.

Sumele de bani promise si remise de Iordache Lazar proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sanatatii pentru realizarea, la cele doua spitale, a proiectelor de construire a unei statii de epurare, respectiv dotarea cu echipamente medicale .

Inculpatului IORDACHE LAZAR i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 23 august 2016, inculpatul IORDACHE LAZAR este prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More