Știri

Legea antifumat schimbata de senatori. Afla unde se poate fuma

Astfel, spatiul inchis a fost incadrat la „pereti de jur imprejur”, iar fumatul a fost permis in spatii separate, complet izolate si inscriptionate.

„Prin spatiul public inchis se intelege orice spatiu accesibil public sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este incadrat de pereti de jur imprejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu exceptia spatiilor cu destinatie locativa”, se arata intr-un amendament propus de Comisia juridica si care a fost adoptat in plen cu 76 de voturi „pentru”.

Totodata, noile modificari presupun si permiterea fumatului in spatii special amenajate destinate exclusiv pacientilor din spitalele de psihiatrie.

La aceasta situatie s-a ajuns dupa ce in luna martie, senatorii au dorit sa modifice Legea antifumat prin amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea conditiilor pentru fabricarea, prezentarea si vânzarea produselor din tutun si a produselor conexe si de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care pune in acord legislatia româneasca cu prevederile europene.

Citeste si: Viral. Mesajul unui proprietar de cafenea dupa ce legea antifumat a intrat in vigoare

Legea Antifumat, in opinia vedetelor

La acea vreme, amendamentele au fost citite in Comisia juridica de senatorul PNL Steliana Miron, una dintre initiatorii modificarilor la proiectul de lege, alaturi de Daniel Fenechiu si Razvan Tanase, deputati.

Potrivit amendamentului, spatiul public inchis era „orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este incadrat de pereti de jur imprejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu exceptia spatiilor cu detinatie locativa”.

Potrivit acelor amendamente, fumatorii se puteau constitui in asociatii sau in cluburi de fumatori care puteau amenaja spatii speciale destinate fumatului si activitatilor asociate fumatului.

Presedintele Comisiei juridice, Catalin Boboc, precizala in luna martie, in cadrul dezbaterilor din Comisie, ca a primit foarte multe sesizari din partea cetatenilor care l-au „bombardat” cu e-mail-uri, nemultumiti fiind de prevederile restrictive ale Legii antifumat.

Acest site foloseste cookies.

Read More