Lista școlilor închise in Romania între 6 – 10 mai. Elevii vor avea parte de câteva zile de vacanță neașteptată, iar Ministerul Educației a făcut, astăzi, un anunț foarte important. Totul se datorează unor evenimente cu caracter special care au impus luarea unei asemenea măsuri.
Unitățile de învățământ din județul Sibiu vor fi închise, anunță realitatea.net. Decizia a fost luată în contextul în care Sibiul este gazda Summitului UE. Astfel, în săptămâna Summitului nu vor funcționa școlile și grădinițele din Sibiu.
„Având în vedere faptul că Sibiul este gazda Summitului European în luna mai 2019, unitățile de învățământ din Municipiul Sibiu vor fi închise în perioada 6-10 mai 2019”, a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu. Potrivit aceleiași surse, elevii au recuperat în avans aceste zile libere, conform unui calendar stabilit de ISJ Sibiu. Prima zi de recuperare a fost 2 martie. În ceea ce privește orele din săptămâna 6-10 mai 2019, acestea au fost recuperate în cinci zile de sâmbătă, la fiecare 2 săptămâni. La Sibiu, evaluarea naţională de clasa a doua va fi susţinută în tot judeţul în perioada 14 – 17 mai.
Scolile din Miercurea Ciuc vor fi închise în data de 31 mai, în contextul vizitei Papei Francisc la Sumuleu Ciuc, a hotărat Ministerul Educației Naționale, la solicitarea Consiliului Județean Harghita.
Inspectorul scolar general adjunct, Cristinel Glodeanu, a declarat presei că, înainte de 31 mai, consiliile de administrație ale fiecarei scoli vor decide un program de recuperare a orelor pierdute. Programul va fi comunicat Inspectoratului Școlar Județean, informează realitatea.net.
Acest site foloseste cookies.
Read More