Liviu Dragnea a primit astăzi o condamnare de 3 ani și 6 luni la închisoare cu executare. Condamnarea președintelui PSD vine în dosarul angajarilor la DGASPC Teleorman a două persoane, despre care de fapt lucrau pentru organizația PSD. Sentințele nu sunt definitive și pot fi atacate la apel.
Fosta soție a lui Liviu Dragnea a primit doar o amendă penală de 1000 de lei, ea achitând deja prejudiciul. Iată cum arată textul sentinței din dosarul Bombonica în cazul lui Liviu Dragnea.
DRAGNEA NICOLAE LIVIU CU UNANIMITATE: 1. În baza art. 396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, achită inculpatul DRAGNEA NICOLAE LIVIU pentru infracţiunea de fals intelectual sub forma instigării, prev. de art.25 rap. la art.289 din Codul penal 1969 cu aplic art.5 din Codul penal.
CU MAJORITATE: 2. În baza art.25 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art. 248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu sub forma instigării, condamnă inculpatul DRAGNEA NICOLAE LIVIU, la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art.65 alin.1 din Codul penal 1969, aplică inculpatului DRAGNEA NICOLAE LIVIU pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969 pe o durată de 3 ani. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului DRAGNEA NICOLAE LIVIU, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969.
3. În baza art.85 din Codul penal 1969, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.341/15 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr.114/22 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători.
4. În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b şi art.35 alin.1 din Codul penal 1969, contopeşte pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.341/15 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr.114/22 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, urmând ca inculpatul Dragnea Nicolae Liviu să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969 pe o durată de 3 ani.
Citește și Călin Popescu Tăriceanu, mesaj tranșant după condamnarea lui Liviu Dragnea
5. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului DRAGNEA NICOLAE LIVIU, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatului, în temeiul art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea de abuz în serviciu sub forma instigării, prev. de art.25 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.