Deputatul PSD Liviu Pleșoianu este în doliu. Acesta a anunțat pe contul său de socializare că bunica sa a încetat din viață.
”90 de ani. O viaţă cât o Poveste. Povestea unui OM de un altruism venit parcă din alte sfere.
Omul care mi-a fost stâlp de Bunătate timp de 38 de ani.
Anonimul cu atât de multe clase, în plan uman, peste cohortele de impostori care invadează spaţiul public. Bunica mea.
Începând de ieri, îngerul meu de aici a devenit îngerul meu de dincolo. Începând de ieri, din respect pentru omul minunat care a fost aici şi care continuă SĂ FIE dincolo, nu îmi voi mai consuma timpul vorbind despre impostori.
Voi vorbi doar despre Drumul complet diferit pe care îl propun! E timpul să se separe apele… Fie să FIM!”,şi-a încheiat Pleşoianu mesajul emoţionant.
Liviu Pleșoianu, deputat PSD, a trimis o scrisoare deschisă în care solicită un răspuns privind o mai veche sentință favorabilă Forumului Democrat al Germanilor din România.
”Consider că aveți datoria, față de poporul român, să vă implicați grabnic și să prezentați PUBLIC, cu celeritate, un răspuns, un punct de vedere și o soluție cu privire la următoarea problemă:
Sentinţa civilă nr. 2790, din 28 mai 2007 (prin care este admisă cererea Forumul Democrat al Germanilor din România și se constată „calitatea de succesor în drepturi față de Grupul Etnic German”), reprezintă o încălcare a Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944?
Încalcă această sentință judecătorească Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947? Încalcă această sentință Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944 (semnat de Regele Mihai I), prin care „Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German, subrogându-se acestuia”, în condițiileabrogării Legii nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupului Etnic German din România?”, scrie Liviu Pleșoianu.
În continuarea scrisorii, deputatul PSD amintește câteva repere:
”Conform Constituției României, Art. 11, alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”.
”Conform Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, art. 15: „Guvernul Român se obligă să dizolve imediat toate organizaţiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc” (…) „nepermițând în viitor existența unor organizaţii de acest fel”.
”Conform Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, art. 5: „România, care, în conformitate cu Convenţiunea de Armistiţiu, a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizaţiunilor de tip fascist pe teritoriul român” (…) „nu va îngădui în viitor existenţa şi activitatea unor organizaţiuni de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice”.
”Conform Decretului – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, art. 1: „Dispozițiunile legii nr.830 din 21 noiembrie 1940, pentru constituirea Grupului Etnic German, sunt și rămân abrogate.
Statul Român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparținând Grupului Etnic German din România. Prin efectul acestei legi, bunurile aparținând Grupului Etnic German sunt lovite de indisponibilitate, fără îndeplinirea vreunei formalități.
Pe aceeași dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German, subrogându-se acestuia. Instanțele de acte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acestor bunuri”.
Documentul se încheie cu solicitarea de a primi ”cu maximă celeritate” un răspuns, ”un punct de vedere și o soluție cu privire la problema expusă”.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-11-08T15:04:09+02:00 15:04
Acest site foloseste cookies.
Read More