Două familii s-au apucat la bătaie noaptea trecută. Conflictul care s-a desfășurat pe străzile din Podari, județul Dolj, ar fi pornit de la niște probleme mai vechi, iar oamenii din cele două clanuri s-au gândit că a sosit vremea să-și regleze conturile. Rivalii s-au bătut cu topoare, bâte, cuțite și coase, iar 15 persoane au ajuns la spital, având nevoie de îngrijiri medicale.
Scandalul dintre cele două clanuri rivale a avut loc duminică seara în comuna doljeană Podari, sat Livezi. Membrii ce aparțineau a două familii de rromi s-au atacat cu bâte, cuţite şi topoare, şi-au spart geamurile de la case şi au distrus trei autoturisme, dar și mai multe locuințe.
A fost nevoie de intervenția echipajelor de poliție și jandarmi, dar și de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale. Când au ajuns la fața locului, au găsit acolo mai mulţi oameni întinşi pe stradă care se văitau şi cereau ajutor, fiind grav răniți în urma loviturilor cu mai multe obiecte periculoase. Se pare că între cele două familii era un conflict mai vechi și acum a avut loc o reglare de conturi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Potrivit reprezentanților ISU Dolj, la fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale SMURD și SAJ. În total, 15 persoane au fost transportate la spital, toate conștiente și cooperante. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru loviri sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Autoritățile mai spun că vor continua cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei, identificării tuturor participanţilor şi luării măsurilor legale.
„În timpul altercaţiei, au fost provocate distrugeri, fiind sparte geamurile a unor locuinţe şi autoturisme ale persoanelor implicate. La faţa locului au intervenit un echipaj de prim ajutor, 1 echipaj de terapie intensiva şi o autospeciala de transport personal şi victime multiple din cadrul ISU Dolj şi 2 ambulanţe SAJ Dolj”, se arată într-un comunicat ai Poliției.
Acest site foloseste cookies.
Read More