Călătorii din Transportul în Comun care miros urât sau transporta obiecte urât mirositoare vor fi amendați

Ultimul update: luni 11 martie 2019 22:01 Data publicării: luni 11 martie 2019 22:01
Autor , în Locale

Călătorii din autobuze care poartă haine murdare sau transportă obiecte care emană un miros deranjant pentru ceilalți călători pot fi amendați. Aceasta este una din noutățile regulamentului transportului comun din orașul Cluj-Napoca, spus dezbaterii publice. Regulamentul nu mai era actualizat din anul 2004, iar între timp situația s-a schimbat, susțin inițiatorii acestuia.

Cele mai importante modificări se referă la faptul că cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun cu haine murdare sau urât mirositoare pot fi sancționați cu amendă între 100 și 200 lei. La fel, cei care transportă alimente sau materiale cu mirosuri neplăcute care deranjează călătorii vor fi și ei sancționați.

De asemenea, şi cei care arată semne obscene sau înjură vor fi aspru sancţionaţi. Noul regulament prevede drepturile şi obligaţiile călătorilor, a Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, dar şi a controlorilor, arată monitorulcj.ro.

Cele mai importante modificări se referă la faptul că cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun cu haine murdare sau urât mirositoare pot fi sancționați cu amendă între 100 și 200 lei.

La fel, cei care transportă alimente sau materiale cu mirosuri neplăcute care deranjează călătorii vor fi și ei sancționați. De asemenea, şi cei care arată semne obscene sau înjură vor fi aspru sancţionaţi.

Noul regulament prevede drepturile şi obligaţiile călătorilor, a Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, dar şi a controlorilor, arată monitorulcj.ro. Astfel, se interzice călătorilor, printre altele, să urce, să coboare, să ţină deschise ori să forţeze deschiderea uşilor în timpul mersului mijlocului de transport în comun, să călătorească pe scări sau pe părţile exterioare ale caroseriei unui mijloc de transport în comun, să arunce din mijlocul de transport public orice fel de obiecte sau substanţe, să deranjeze conducătorii mijloacelor de transport public, să insulte, să aibă o atitudine jignitoare sau să molesteze organele de control şi conducătorii auto.

„Călătorii sunt obligaţi să-şi asigure stabilitatea în timpul mersului mijlocului de transport public folosind barele şi mânerele special amplasate în interior, să plătească costul călătoriei şi să-şi procure cu anticipaţie titlul de călătorie pe liniile de transport ale CTP Cluj-Napoca SA, să obţină confirmarea achiziţionării titlului de călătorie prin SMS înainte de urcarea în mijlocul de transport în comun, să-şi valideze titlul de călătorie în staţie sau imediat după urcare, să prezinte titlul de călătorie valabil la solicitatea organului de control, să prezinte organului de control actul de identitate la solicitarea acestuia, să nu aducă prejudicii bunurilor şi echipamentelor din dotarea serviciuui de transport public, să nu deterioreze mijloacele de transport”, se arată în proiectul regulamentului.

De asemenea, călătorii trebuie să aibă un comportament civilizat în raport cu organul de control, cu personalul CTP şi cu ceilalţi călători şi să aibă o ţinută vestimentară care să nu deterioreze starea de curăţenie a mijlocului de transport public de persoane.

Sursa: Huff.ro
Știri despre:  
Comentarii