Caz uluitor în Prahova, unde un tânăr s-a trezit că este declarat mort și familia îl plânge, după ce autoritățile ar fi confirmat că a suferit un accident. Familia sa a trecut prin clipe de coșmar până a ieșit adevărul la suprafață.
Familia unui bărbat de 35 de ani din comuna Bucov, județul Prahova a trecut printr-o situație cel puțin halucinantă. Oamenii au fost sunați de autorități pentru a fi anunțați că bărbatul a fost găsit mort într-o fântână. O noapte întreagă familia l-a plâns, iar unchiul său l-a sunat disperat, însă omul avea telefonul închis.
Dimineață bărbatul și-a sunat familia și i-a anunțat că este în regulă, fiind complet luat prin surprindere de disperarea acestora. El a sunat de urgență la 112 pentru a explica situația, iar oamenii legii au depistat că de fapt, cel decedat era un bărbat de 50 de ani. Polițiștii greșiseră persoana.
Bărbatul susține că nu mai locuiește de multă vreme în zona în care se presupunea că a murit și că operatoarea 112 care i-a preluat apelul nu l-a crezut în prima fază, cerându-i toate datele de contact.
În cele din urmă, după apelul său, polițiștii au repornit cercetările și în scurt timp au constat faptul că trupul neînsuflețit găsit în fântână era al unui bărbat în vârstă de 50 de ani. Potrivit Antena3, IPJ Prahova a menționat faptul că poliția a parcurs toți pașii necesari pentru identificarea persoanei decedate, în ciuda faptului că s-a făcut o încurcătură.
Omul își dorește acum dreptate, pentru că familia sa a trecut prin momente de groază în momentul în care a aflat că el nu ar mai fi în viață. El vrea ca cei responsabili de această greșeală să fie trași la răspundere și să plătească pentru panica provocată.
Acest site foloseste cookies.
Read More