Caz halucinant la Onești, Bacău unde un individ a sechestrat doi muncitori în apartamentul pe care îl pierduse în instanță. I-a amenințat cu moartea, a sunat la Poliție să ceară răscumpărare, după care, într-o criză de violență, i-a ucis pe cei doi oameni nevinovați.
Cei doi bărbați uciși la Onești, Bacău erau electricieni de meserie. Unul avea 36 de ani, iar celălalt 52. Au fost în locul potrivit, în momentul nepotrivit, complet la mijloc într-un caz șocant. Oamenii erau angajații unei firme care câștigase, prin instanță apartamentul, din 2008, de la agresor și de la soția sa, cea din urmă fiind acuzată de delapidare. Asta s-a întâmplat în 2008, dar se pare că cei doi nu au reușit să accepte că apartamentul nu mai este al lor.
Ieri, 1 martie 2021, cei doi electricieni au venit la apartament ca să facă niște verificări, trimiși fiind de către companie. Vecinii l-ar fi anunțat pe fostul proprietar că sunt oameni în casă, și astfel a fost declanșată tragedia.
„I-a sunat cineva că se lucrează în apartament și el a venit peste băieți: Ce faceți voi aici? Nu mai faceți nimic!. Și pe el, și pe soția sa îi cunosc. Din câte îl știu eu, așa, el e ‘plecat’ un pic”, a spus un martor ocular.
Bărbatul – fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, i-a sechestrat în locuință și i-a amenințat cu un cuțit și cu o sabie. Chiar el a sunat la Poliție și a spus a anunțat ce face.
Patru ore au încercat polițiștii și un negociator să-l convingă pe bărbat să-i elibereze pe cei doi oameni nevinovați. Nu au reușit. Băcăuanul a ieșit pe balconul apartamentului cu cei doi electricieni, fluturând cuțitul spre ei, arătându-le oamenilor legii ce are de gând să facă.
Din păcate, într-un final, a și făcut. I-a înjunghiat pe cei doi bărbați care au decedat, unul la spital, altul chiar la locul tragediei. Polițiștii au intervenit după momentul în care s-a strigat ajutor.
„Conform procedurii din aceste situații, vă pot spune că ai mei colegi au relaționat permanent cu persoana în cauză pentru a o determina să renunțe. Bărbatul, la un moment dat, părea că renunță la gestul său, însă la un moment dat a devenit violent. Atunci polițiștii au intervenit în forță. S-a forțat ușa apartamentului după momentul în care s-au auzit strigăte de ajutor”, a declarat la Digi24 Gabriela Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
Soția agresorului a fost reținută pentru complicitate. Pentru că polițiștii au făcut uz de armă, se va deschide o anchetă administrativă care va arăta cum au decurs negocierile.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-03-02T07:38:18+02:00 7:38
Acest site foloseste cookies.
Read More