Poliția Română a transmis un anunț destinat conducătorilor auto care au drum pe Valea Oltului. Sunt restricții de circulație. Acestea intră în vigoare începând de vineri, 17 iulie, până pe 30 septembrie 2020.
Poliția Română anunță restricții de circulație pentru cei care tranzitează Valea Oltului. Se instituite restricții de circulație pe DN7 – în localitatea Caineni, la km 238+000, județul Vâlcea!
Începând de vineri, 17 iulie 2020, și până la 30 septembrie 2020, se interzice circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN 7, pe segmentul Râmnicu-Vâlcea – Veștem, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, SÂMBĂTĂ, după următorul program:
Vineri orele 14.00 – 22.00
Sâmbătă orele 06.00 – 22.00
Duminică orele 06.00 – 22.00
Restricțiile au fost impuse pentru execuția lucrărilor aferente obiectivului „Prăbușire zid de sprijin și afectare corp drum”, km.238+000 – km.238+200.
În zona lucrărilor, semnalizarea este asigurată prin semafoare.
Utilizarea traseului cu restricții de către vehiculele cu masa maximă admisă de până la 3,5 tone, este opțională. Pentru aceste vehicule, se poate utiliza varianta ocolitoare:
SN 7 Rm.Vâlcea – Brezoi – DN 7AVoineasa – DN 67C TransAlpina – Sebeș
Tg.Jiu – DN 67 Novaci – DN 67C TransAlpina – Sebeș.
Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 30 tone pot utiliza variante ocolitoare:
Rm.Vâlcea – DN 67 Tg-Jiu – DN 66 Bumbești Jiu – Petroșani – Deva
Filiași – DN 66 Tg-Jiu – Bumbești Jiu – Petroșani – Deva
Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 40 tone pot utiliza variante ocolitoare:
Pitești – București – A3 Ploiești – DN 1A – Brașov DN1 – Veștem – Sibiu
Craiova – DN 6 Dr.Tr.-Severin – Caransebeș – DN 68 Hațeg – Deva
Variantele ocolitoare sunt valabile și pentru sensul de retur.
Imediat după anunț, pe Facebook au apărut și reacțiile intrenauților. Iată câteva dintre acestea!
Sunt curios cati dintre cei ce iau deciziile astea legate de rutele ocolitoare, daca au trecut macar o data pe cheia sau daca au trecut macar cu un camion pe acolo.
Daca nu, ma ofer sa ii trec 2-3 curse pe DN1A, dar cu 24t marfa.
Sa vada si starea drumului, si sa simta adrenalina
Tot ce e peste 7.5 tone ar trebui interzis in week-end.
Oare indicatoare rutiere provizorii pentru deviatiile diferitelor tipuri de vehicule (tonaj) o să fie dispuse pe traseele stabilite la fel ca și în țările civilizate?
Acest articol a fost actualizat la: 2020-07-15T09:48:36+03:00 9:48
Acest site foloseste cookies.
Read More