Locale
Incendiu într-un supermarket din Arad. Pompierii se află la fața locului
Un incendiu puternic a izbucnit marți seară într-un supermarket din Arad. Flăcările s-au extins rapid și pompierii se chinuie să le stingă. Atât angajații cât și clienții s-au autoevacuat și până în acest moment nu au fost raportate victime. Clienții au surprins imagini de la fața locului din care reiese că focul a fost unul destul de puternic.
Incendiu într-un supermarket din Arad. Momentan nu există victime
UPDATE: Pompierii arădeni anunță că incendiul se manifestă generalizat. La fața locului intervin trei autospeciale de stingere de la Detașamentul de pompieri Arad, iar în sprijin au fost solicitați și pompierii de la Garda nr.1 Chișineu-Criș, dar și cei de la Garda nr.2 Ineu.
Supermarketul care a fost cuprins de flăcări se află în cartierul Gai. Imediat ce focul a izbucnit pompierii au fost anunțați și au ajuns în scurt timp la fața locului. Din fericire atât angajaţii cât şi clienţii prezenți în magazin s-au autoevacuat, astfel că nu există răniţi, notează Agerpres.
Din păcate intervenția pompierilor este îngreunată pentru că nu există hidranți în zonă. Flăcările se extind cu rapiditate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat că „magazinul arde generalizat”, dar în zonă lipsesc hidranţii, iar asta îngreunează intervenţia echipelor de pompieri.
Acesta a mai declarat că pericolul ca incendiul să se extindă la clădirile din zonă nu mai există în momentul de față.
„Incendiul este localizat, nu mai există pericol de extindere. S-a reușit localizarea lui în limitele găsite. Nu s-a extins la locuințe, deși pericolul era iminent”
Pompierii Detaşamentului Arad au solicitat sprijin de la Garda nr. 1 Chişineu-Criş, Garda nr. 2 Ineu şi de la pompierii voluntari din Pecica.