Un incendiu puternic a izbucnit astăzi în Chitila, lângă fosta groapă de gunoi. În scurt timp, focul s-a extins pe o suprafață de 7000 de metri pătrați, la vegetație uscată și gunoi menajer. Din fericire, nu au fost înregistrate persoane rănite.
Incendiul de lângă fosta groapă de gunoi din Chitila s-a extins cu repeziciune la vegetația uscată și la gunoiul menajer. Locuitorii din Chitila au primit mesaj prin RoAlert, întrucât vântul schimbă direcția fumului, și este indicat ca oamenii să nu deschidă geamurile.
La ora 08.00, pompierii anunțau că incendiul a fost localizat, dar că va fi o intervenție de durată.
„Necesarul de apă depășește capacitatea pe care o avem. Nu putem folosi doar apa pe care o găsim la îndemână doar în această zonă”, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București – Ilfov.
Pompierii au intervenit cu nu mai puțin de 15 autospeciale cu apă și spumă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Flăcările au cuprins și un utilaj folosit pentru sortarea deșeurilor.
Munca pompierilor este îngreunată de faptul că, în zonă, sunt posibilități limitate de alimentare cu apă.
Acesta este al doilea incendiu în doar o săptămână. Marți, 4 august, tot în cartierul Chitila a flăcările au cuprins două case, iar 22 de persoane au fost evacuate. Existau șanse mari ca focul să se extindă la un bloc din apropiere.
Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Suprafața totală afectată de incendiu a fost de 400 metri pătrați. Pompierii au intervenit cu 19 mașini, dintre care 14 autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcerare și două cu autoscări.
ISU București a precizat că un factor care a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor a fost reprezentat de faptul că locuințele și anexele erau lipite între ele.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-08-07T12:02:42+03:00 12:02
Acest site foloseste cookies.
Read More