Soprana Maria Macsim Nicoară, de la Opera Națională Iași, se află în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie Iași. Se pare că artista are șanse minime de supraviețuire, scrie redactia.ro.
Artista ar fi căzut pe scările locuinței sale, potrivit declarațiilor soțului, scrie ziaredeiasi.ro. Ulterior i s-ar făcut rău și a fost chemată ambulanța. Cea care a sunat la 112 a fost soacra sa, care se afla în casa familiei din comuna Aroneanu.
Potrivit unor informații din cadrul spitalulului, soprana a fost operată, este în stare critică și are sanse minime de supraviețuire. Aceasta a fost adusă în comă la Spitalul de Neurochirurgie, prezentând lovituri grave la cap, la torace şi la coloană. În cursul dimineţii de duminică, artista a fost operată.
„Legat de cazul nefericit al mezzosopranei Operei noastre va pot spune ca, sâmbătă (9 mai, 2020 – n. r.) aceasta a avut un accident fiind acasă! A căzut pe scări. Acum este în comă. Ținem legătura cu medicul care a operat-o și cu familia acesteia! Medicii au spus ca sunt 72 de ore critice, după intervenția chirurgicala. Speram sa-și revină!”, a precizat Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române Iaşi, potrivit bzi.ro.
Potițiștii fac cercetări pentru a se stabili în ce condiții s-ar fi petrecut accidentul casnic. Între timp, poliţiştii de la Secţia 1 Rurală Iaşi, de care aparţine şi comuna Aroneanu, au mers la spital, cu intenţia de a sta de vorbă cu femeia, însă au aflat aici că aceasta se afla în comă.
Oamenii legii au mai aflat că soacra şi soţul sopranei le-au declarat medicilor că Maria Macsim Nicoară ar fi căzut pe scări în jurul orei 22, însă nu este clar dacă a intrat în acel moment, sau ulterior, în comă. Soțul victimei, ianistul Codrin Nicoară, poate deveni suspect oricând pentru agresiune.