Conducerea Universității Tehnice din Cluj Napoca a emis de curând o hotărâre care se referă la examenele de admitere, de licență și la organizarea sesiunilor de examene obișnuite.
Șefii UTCN au impus tuturor studenților din anii neterminali să completeze o declarație de onestitate. Prin aceasta se vor angaja că nu vor copia la examene.
”În calitate de student al Universității Tehnice din Cluj-Napoca mă angajez să susțin acest examen în deplină onestitate, bazându-mă pe propriile cunoștințe și abilități. Nu voi folosi alte resurse decât cele permise de către profesor și nu mă voi consulta cu alte persoane în timpul examenului. Mă angajez să respect „Codul universitar al drepturilor și obligațiilor studentului din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,” este declarația ce trebuie completată de totalitatea studenților clujeni.
În caz contrar, accesul în examene nu va fi permis, au susținut șefii de la UTCN.
Tot în Cluj generalul de brigadă Ion Moldovan, comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj susține că pompierii au o perioadă grea. Din punct de vedere financiar pompierii stau extrem de prost deoarece nu au bani nici pentru repararea mașinilor, nici pentur carburant.
Generalul a acordat un interviu cotodianului local Făclia din Cluj Napoca și s-a plâns de lipsa banilor. Declarația acestuia a fost:
„Lipsa fondurilor financiare. Spun asta de foarte mult timp, din păcate, și spun cu foarte mare părere de rău. În condițiile, în care în fiecare an, cam 94-96% din bugetul care este alocat unității noastre merge pe cheltuieli de personal ce-ți rămâne? 4% pentru altceva! Or noi avem nevoie de reparații la clădiri, avem nevoie în fiecare zi, poate, de reparații la tehnica de intervenție, avem nevoie de carburant, deoarece consumul unității noastre este situat undeva între 9.500 și 11.000 de litri de carburant pe lună, la intervențiile pe care le avem. Toate lucrurile astea sunt bani. Dacă de fiecare dată, la finalul anului ni se spune: „Nu mai sunt bani, s-au terminat banii”.
Acest site foloseste cookies.
Read More