Un copil de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică a şcolii din Iași

Ultimul update: luni 15 aprilie 2019 18:47 Data publicării: luni 15 aprilie 2019 18:47
Autor , în Locale

Un copil de trei ani a murit, luni, după ce a căzut într-o fosă septică din spatele Școlii Generale din Buda, județul Iași. Poliția a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă, scrie MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Iași, Ioana Laura Buștiuc, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii au fost sesizați prin 112 de directorul Școlii Generale din Buda, comuna Brăiești, că un copil a căzut în fosa septică.

“A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Se fac verificări în continuare în acest caz”, a declarat Buștiuc.

Surse judiciare au precizat că băiețelul participa la activități educative, în curtea școlii, iar la un moment dat a rămas nesupravegheat și atunci ar fi căzut în fosa septică.

Atunci când au realizat dispariția copilului, cadrele didactice l-au căutat și l-au găsit căzut în fosă.

Grădinița și școala din sat se află în aceeași curte.

Anchetă la Focșani, după ce un elev a fost lovit cu mopul de supraveghetoarea căminului unde locuia

FOCȘANI (MEDIAFAX) – Polițiștii și reprezentanții unui liceu din Focșani fac anchete după ce un adolescent în vârstă de 17 ani a ajuns la spital, reclamând că a fost lovit cu un mop de supraveghetoarea căminului în care locuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adolescentul în vârstă de 17 ani este din Tecuci și locuiește la căminul Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani. În timpul nopții de duminică spre luni, elevul ar fi fost lovit de mai multe ori peste mână și a avut nevoie de îngrijiri medicale la Spitalul Județean din Focșani.

Surse apropiate anchetei susțin că supraveghetoarea căminului ar fi cea care l-a lovit pe elev cu un mop. Medicii au stabilit că loviturile i-au provocat adolescentului un traumatism pe brațul stâng.

„Conform fișei medicale tânărul are traumatism braț stâng prin agresiune, cu echimoze locale. A venit la Unitatea de Primiri Urgențe, a primit îngrijiri medicale și apoi a plecat acasă”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt a Spitalului Județean Vrancea, Alina Cosma.

Reprezentanții Poliției Vrancea au declarat că în această cauză se fac cercetări pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

O anchetă este derulată și de conducerea unității de învățământ în interiorul căreia s-a produs incidentul, urmând ca supraveghetaorea căminului să fie chemată în fața
conducerii pentru a povesti ce s-a întâmplat în căminul liceului.

Rezultatele anchetei vor fi raportate Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Știri despre:  
Comentarii