Connect with us

Știri

Lovitură dură pentru Liviu Dragnea. A fost reţinut de DNA

Este ştirea zilei. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au luat o decizie care îl îngenunchează pe liderul PSD, Liviu Dragnea.

Președintele Consiliului Județean Neamț, fostul deputat Ionel Arsene, a fost reținut 24 de ore de procurorii DNA.

Arsene este acuzat de trafic de influență. Ionel Arsene este considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea, iar în urmă cu câteva zile s-a aflat printre liderii PSD care au cerut răspicat demisia lui Mihai Tudose din funcția de premier.

Comunicatul DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului ARSENE IONEL, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.

Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

Inculpatului Arsene Ionel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 19 ianuarie 2018, inculpatul Arsene Ionel va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top