Știri

Lovitură dură pentru Principesa Margareta. Decizia a fost luată astăzi

Lovitura neaşteptată pe care o primeşte astăzi Principesa Margareta. Astfel, Casa Regală primeşte o lovitură dură chiar din partea Guvernului României.

Anunţul a fost făcut chiar de premierul României printr-o scrisoare adresată şefului Senatului.

Guvernul a dat aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale. Decizia a fost luata în ședința de guvern de miercuri.

TVR a obţinut punctul de vedere al Executivului pe acest subiect. Este vorba, mai exact, despre scrisoarea transmisă de către premierul Mihai Tudose preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

„Potrivit art. 1, alin. (2) şi (4), din Constituţia României, Forma de guvernământ a statului român este republică, statul se organizează potrivit principiului separaţiei puterilor, în putere legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale.

De asemenea, art. 2 din textul fundamental prevede că „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.

În consecinţă, caracterul suveran al Casei Regale, intitulată a României, intră în contradicţie cu textele fundamentale, pentru care suveranitatea, în statul romăn, se exercită prin organe reprezentative.

Guvernul, punct de vedere OFICIAL privind statutul Casei Regale

Pentru a defini Casa Regală ca reprezentativă pentru poporul român este necesar a se preciza acest aspect printr-un text la nivel constituţional, legea fundamentală din care derivă existenţa oricărei instituţii din România.”, se arată în document.

„Având în vedere considerentele menţionate la pct II, Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative”, se arată în finalul scrisorii.

Premierul Mihai Tudose s-a opus însă de la început proiectului. Pe 29 decembrie 2017, declara că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale, subliniind că Palatul Elisabeta a fost dat în folosinţă regelui Mihai în calitate de fost şef al statului, nu şi urmaşilor acestuia.

Proiectul privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a fost depus la Parlament de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe 7 noiembrie 2017.

Citeşte şi Carmen Dan, audiată la Parchetul General. Prima reacție după declarațiile lui Tudose

Ministrul de Interne Carmen Dan a fost audiată joi la Parchetul General în dosarul în care a acuzat că a găsit un microfon în priza locuinței.

ACTUALIZARE 12:25. Audierea ministrului de Interne s-a încheiat.

„Am răspuns întrebărilor puse de procurori, am clarificat aspectele care trebuiau clarificate. În ceea ce privește declarațiile primului ministru voi da lămuriri cât de curând”, a declarat Carmen Dan, după audiere.

Carmen Dan nu a vorbit cu presa. Jurnaliștii au întrebat-o dacă își va da demisia, în urma scandalului din Poliție cu polițistul-pedofil, și în urma căruia a cerut demiterea șefului Poliției Române, solicitare care s-a lovit de refuzul premierului Mihai Tudose.

La finalul lunii noiembrie 2017, Carmen Dan a anunţat că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare.

Ministrul a făcut atunci plângere pentru violare de domiciliu

„Am găsit un dispozitiv de înregistrare într-una dintre camerele apartamentului în care locuiesc. Dispozitivul l-am găsit într-o priză de telefon, nu era la vedere. Era conectat la o sursă de alimentare şi avea şi o baterie”, a spus atunci ministrul de Interne.

Carmen Dan a precizat că nu locuieşte într-un imobil al RA-APPS, apartamentul fiind închiriat.

Din primele date ale anchetei, microfonul descoperit în casa ministrului de Interne a fost montat de o persoană privată, şi nu în baza unui mandat de siguranţă naţională.

Dispozitivul ar avea anul de fabricaţie 2009 şi ar costa în jur de 300 de euro

În urma verificărilor, anchetatorii au ridicat inclusiv butucul de la uşa apartamentului din Bucureşti în care ministrul Carmen Dan locuieşte cu chirie.

Purtătorul de cuvânt al SRI Ovidiu Marincea a afirmat atunci că dispozitivul este unul ieftin:

„Din primele informaţii pe care le avem noi în acest moment, este vorba de un dispozitiv destul de comun, un dispozitiv care nu este utilizat de către serviciile de informaţii în general, nici interne şi nici externe. Este foarte posibil să fie vorba despre o entitate privată.”

Vezi comentarii

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More