Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii s-au bazat pe date statistice şi au realizat raportul dintre zilele de naştere ale persoanelor şi 19 meserii distincte.
Conform specialiştilor, bebeluşii născuţi în luna Decembrie au şanse mari să devină medici stomatologi, în timp ce copii aduşi pe lume în luna Februarie vor deveni artişti.
Ianuarie va aduce mai mulţi perceptori, iar Martie piloţi. Cât despre lunile Aprilie şi Mai, bebeluşii născuţi atunci pot adopta o varietate largă de meserii.
Micuţii născuţi primăvară tind să aibă înclinaţii muzicale şi să se implice în politică, dar problemele de sănătate nu-i vor ocoli, ei riscând să sufere de astm, autism sau schizofrenie.
În ceea ce priveşte anotimpul de vara (iunie, iulie, august), acesta aduce copii cu înclinaţii spre politică.
Bebeluşii din luna Septembrie vor face performanţă sportivă şi vor ajunge mari fizicieni, pe când cei din luna August pot ajunge constructori şi arhitecţi.
Cercetătorii sugerează că rezultatele obţinute sunt în strânsă legătură cu perioada sarcinii şi cu gradul de expunere la soare al mămicii – incluzând vitamina D pe care această o asimilează.
Luna naşterii Ce spune luna naşterii despre noi?
Ianuarie: Mari şanse de a deveni perceptor, de a colecta bani şi de a lucra cu aceştia. Foarte puţine persoane născute în această luna tind să devină agenţi imobiliari. Elvis Preasly a fost născut în Ianuarie.
Februarie: Şanse mari de a deveni artist şi agent de trafic. Persoanele născute în această luna pot suferi de narcolepsie.
Martie: Cum îţi sună meseria de pilot? Dar cea de muzician? Acestea sunt carierele pe care le-ai putea urmă. Lady Gaga şi Diana Ross au fost născute în Martie.
Aprilie: Persoanele născute în această luna pot avea grave probleme de sănătate. Cu toate că nivelul IQ-ului lor este mai scăzut, ele tind să fie disciplinate, ba chiar autoritare. Aprilie este luna în care s-a născut Hitler.
Mai: Lipsa totală de talent în aria sportivă. Probabil singură excepţie a acestei luni a făcut-o David Beckham. În rest, majoritatea persoanelor născute în mai urmează cariere politice.
Iunie: Cel mai probabil vei ajunge director de firma sau vei ocupă poziţii foarte importante în domeniul tău de activitate. În iunie sunt născuţi cei mai mulţi câştigători ai premiului Nobel.
Iulie: Constructor, arhitect, şofer şi artist. Acestea sunt posibilele meserii pe care le poţi urmă.
August Cei mai mulţi preşedinţi sunt născuţi în această luna. Pe lângă carieră politică însă poţi deveni şi inginer.
Septembrie: Buni sportivi şi fizicieni.
Octombrie: Persoanele născute în luna octombrie au viaţă lungă. Ele trăiesc cu 215 zile mai mult decât cele născute în Martie, de exemplu. Regizorii şi politicenii sunt născuţi în această perioada.
Noiembrie: Din păcate, în noiembrie sunt născuţi mulţi infractori. Nici de boli nu vei scapă.
Decembrie: Te pasionează medicină dentară? Ai putea fi un bun specialist.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-10-13T11:19:23+03:00 11:19
Acest site foloseste cookies.
Read More