Pe măsură ce numărul cazurilor de infectare cu coronavirus cresc simțitor în România, autoritățile regândesc situația și trasează noi măsuri. Au fost luate în calcul mai multe măsuri, printre care închiderea magazinelor mai devreme în weekend, și limitarea circulației pe timp de noapte mai devreme decât este acum.
Autoritățile iau în calcul noi restricții, după ce mai multe localități din țară au depășit rata de infectare 6 cu coronavirus. Marți a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în care membrii au venit cu propuneri de măsuri și restricții pentru limitarea răspândirii virusului Sars Cov2.
Printre propuneri a fost și închiderea magazinelor de la ora 18.00, dar doar în zilele de weekend.
Oficialii au oferit astăzi declarații cu privire la intrarea în caantină și la închiderea școlilor. Astfel, Ministrul Educației a spus clar și răspicat faptul că școlile se vor închide și se va trece la învățământul online, numai în cazul localităților care sunt carantinate.
De asemenea, Sorin Cîmpeanu a atras atenția că a fost făcută o modificare în Ordinul comun al celor două ministere – Educației și Cercetării cu privire la cazul în care se opresc cursurile cu prezență fizică.
Potrivit Ministrul Sorin Cîmpeanu, vacanța de primăvara va fi anul acesta de o lună. Aceasta va fi prelungită din 2 aprilie până în data de 4 mai și va include atât Paștele catolic, cât și pe ce ortodox.
În acest fel, spune Ministrul Educației, se va reduce mobilitatea în luna aprilie.
„Am propus modificări în structura anului şcolar. Propunând o vacanţă de primavără din 2 aprilie – 4 mai, va cuprinde perioada sărbătorilor pascale catolice şi ortodoxe. Vacanţa de primăvara va fi prelungită cu trei săptămâni, începând cu 2 aprilie până pe 4 mai”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Oficialul a mai precizat că există și dezavantaje în luarea acestei măsuri și anume faptul că examenul de Evaluare Națională ar urma să se desfășoară după cel de Bacalaureat, și nu invers cum apare în structura anului școlar 2020-2021.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-03-23T22:08:36+02:00 22:08
Acest site foloseste cookies.
Read More