Magistraţii au DECIS: Monica Iacob Ridzi va fi eliberată condiționat

22.11.2017
Magistraţii au DECIS: Monica Iacob Ridzi va fi eliberată condiționat

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, care a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu va fi eliberată condiţionat. Tribunalul Cluj s-a pronunţat în urmă cu puţin timp asupra contestaţiei la decizia Judecătoriei Gherla privind liberarea condiţionată a fostului ministru.

Tribunalul Cluj a judecat contestația DNA împotriva hotărării Judecătoriei Gherla de acum aproape o lună, prin care a fost admisă cererea de liberare condiționată. La începutul sedinței de judecată, avocatul lui Ridzi, Tiberiu Ban a depus acte medicale ale condamnatei, informează clujust.ro.

Procurorul de ședință din partea DNA Cluj, Afriana Titu, a cerut instanței să admită contestaţia DNA împotriva sentinței de la Judecătoria Gherla și să respingă cererea de liberare, pe motiv că hotarârea este netemeincă.

”Raportat la imprejurarea ca este o persoana educata era firesc sa aiba o conduita corespunzatoare. Trebuie analizate si alte elemente pentru a vedea daca indreptarea sub aspect moral a inculpatei a avut loc. Instanta nu a analizat asta, ci s-a concentrat pe alte elemente. Nu se regasesc elemente din care sa rezulte cum se raporteaza la fapta comise. Anumite elemente legate de situatia medicala si familiala nu constituie elemente pentru liberarea conditionata”, a spus procurorul.

Aceasta a amintit de consecinţele infracţiunilor de corupţie, despre care a spus că au impact social mare.

Avocatul Tiberiu Ban a susținut că sentinţa contestată este temeinică şi legală

”Obiectul cauzei e liberarea conditionata, care opereaza in ultima faza a procesului penal, de executare a pedepsei. Aceasta institutie este aplicabila daca sunt 3 conditii: fractia, munca si dovezi de indreptare”, a explicat avocatul.

Comisia de liberare a realizat un raport, iar la dosar a fost depusă o caracterizare a condamnatei.

”Fracţia e cu mult depăşită, a executat 4 ani din 5. De la hotărârea Judecătoriei Gherla, a mai trecut o lună. Staruinta in munca si dovezile sunt in raportul comisiei de liberare”, a arătat avocatul Ban.

Monica Ridzi a absolvit cursuri de calificare cu media 10, a scris şi o lucrare stiintifica, pentru care nu a cerut 20 de zile. ”A dat dovezi de indreptare, insasi comisia si judecătorul cu experienta de la prima instanta constată. Persoana care au comis fapte mult mai grave sunt in libertate si nimeni nu a facut contestatie”, a mai spus avocatul.

Având ultimul cuvânt, Monica Ridzi a spus, cu ochii în lacrimi:

”Mentin ce am spus la Judecătoria Gherla si va rog respectuos sa mentineti sentinta. Consider ca e corecta si contine toate elementele care fac admisibila cererea mea de liberare. Am executat 6 luni in plus fata de fractie. Am continuat sa muncesc si dupa hotararea de liberare. Dupa legea privind recursul compensatoriu executasem deja fractia. (…) Nu am avut tratament preferential, si eu ca si alte detinute infeplinesc conditiile pentru liberare. Va marturisesc ca nu mi-a fost usor, numai Dumnezeu stie cat a fost de greu si ma rog zilnic sa ajung la cei doi copii. Suferinta cauza familiei nu poate fi stearsă, suferinta creata copiilor este mare. Doi copii mici ma roaga in fiecare zi sa merg acasa. Copilul cel mare are probleme de adaptare in lipsa mea. Am respectat regulamentul, nu am refuzat nicio activitate. Doamna judecator, in ultimii ani traiesc intr-o suferinta continua. M-am rugat in fiecare zi la Dumnezeu sa ajung la capatul acestui drum. Inteleg sa ma retrag din viata publica si sa ma dedic cresterii celor doi copii condamnati sa traiasca c’țiva ani fara mamă. Regret foarte mult ca am provocat aceasta suferinta familiei, ce este in sufletul meu stie numai Dumnezeu. Vă rog sa mentinezi hotăr’rea de la Judecătoria Gherla, caci e singura sansa sa fie din nou cu familia”, a spus fostul ministru.

Citeşte şi Avertisment grav de la seismologi: 2018, anul marilor CUTREMURE! Ce au descoperit oamenii de știință