Maramureş: Hoțul din casa unor bătrâni, descoperit cu ajutorul unui câine poliţist

19.07.2018
Maramureş: Hoțul din casa unor bătrâni, descoperit cu ajutorul unui câine poliţist

Caz surprinzător în Maramureș! Poliţiştii maramureşeni au reuşit să recupereze banii şi telefonul furat din casa unor bătrâni din comuna Suciu de Sus, de o adolescentă din localitate, folosind un câine de urmă.

„Furtul a fost efectuat în timp ce familia se afla la biserică, iar un bărbat în vârstă de 78 de ani a reclamat poliţiei că din casă i-a dispărut suma de 11.200 de lei şi un telefon mobil.

Pentru indentificarea autorului, lucrătorii noştri au fost ajutaţi de câinele poliţist Teba, din cadrul grupei canine”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Maramureş, Florina Meteş.

Potrivit acesteia, suspectul reţinut de poliţişti este o tânără în vârstă de 16 ani.

De asemenea, poliţiştii au recuperat suma de 10.350 de lei din suma sustrasă şi telefonul mobil.

Arad:Pompierii continuă intervenţiile în Lalaşinţ; peste 200 de gospodării şi 2 case au fost inundate după furtuna de marţi

Aproximativ 200 de gospodării şi 20 de case din satul arădean Lalaşinţ au fost inundate după furtuna de marţi, pompierii militari continuând, joi, acţiunile în sprijinul localnicilor, care au rămas fără aă potabilă, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.

Pompierii Gărzii de intervenţie nr. 1 Bârzava au rămas în tot cursul nopţii de miercuri spre joi în satul Lalaşinţ, comuna Bârzava, acţionând cu 2 echipaje cu module de pompare de mare capacitate şi 2 echipaje cu 2 motopompe transportabile pentru curăţirea fântânilor, a menţionat sursa citată.

După o primă evaluare, în satul Lalaşinţ, în urma ploii torenţiale de marţi seară, un număr de 20 de case au avut apă în interior şi 200 de gospodării au fost inundate.

De asemenea, toate fântânile din sat au fost inundate, sătenii fiind lipsiţi de apă potabilă.

Citește și: Bihor: Cinci copii au beneficiat de transplant de organe, după moartea unui adolescent accidentat grav

„Practic, 80% din sat s-a aflat sub ape, lama de apă depăşind, pe alocuri, chiar şi un metru. Majoritatea localnicilor în vârstă afirmau că nu au mai văzut asemenea inundaţii de câteva zeci de ani”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, maior George Pleşca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *