Maramureș: Inundații au provocat pagube de 4 milioane de lei

Ultimul update: luni 30 iulie 2018 09:32 Data publicării: luni 30 iulie 2018 09:32
Autor , în Știri

Valoarea pagubelor produse de inundaţii şi viituri în judeţul Maramureş a fost evaluată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) la aproape 4 milioane de lei, precizează luni, într-o postare pe pagina de Facebook, reprezentanţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş.

„Precipitaţiile abundente au contribuit la creşterea debitelor unor văi şi pâraie. Torenţii şi scurgerile de pe versanţi au transportat materiale care au condus la blocarea unor secţiuni de scurgere a apelor, cu afectarea infrastructurii şi terenurilor agricole. Valoarea pagubelor înregistrate pe raza judeţului nostru, în luna iulie, după verificările şi evaluările realizate de către comisiile de specialitate este de 3.863 mii lei”, a spus prefectul Vasile Moldovan, preşedintele CJSU Maramureş.

Totodată, membrii comitetului au validat şi lista lucrărilor ce urmează a fi executate în regim de urgenţă pe cursurile de apă din judeţ pentru a înlătura pericolul producerii de pagube semnificative la bunuri ale populaţiei şi obiective sociale, economice şi culturale.

Conform aceleiaşi surse, ploile torenţiale au produs pagube în 16 localităţi de pe raza a nouă unităţi administrativ-teritoriale (Cicârlău, Groşi, Coaş, Şomcuta Mare, Deseşti, Ulmeni, Repedea, Dragomireşti şi Vişeu de Sus).

Şuvoaiele de apă au afectat un kilometru de drum judeţean, 21,3 km de drumuri comunale, trei kilometri de drumuri forestiere şi aproximativ 16 km de străzi şi uliţe, dar şi o apărare de mal.

Inundațiile puternice au produs pagube materiale însemnate

Torenţii de pe versanţi au distrus un pod şi au avariat trei podeţe. Au fost inundate şase hectare de teren agricol, dar şi 12 hectare de livezi.

„Situaţia va fi transmisă la nivel central în vederea alocării de resurse financiare din fondurile guvernamentale aflate la dispoziţie pentru înlăturarea efectelor produse de situaţii de urgenţă”, a arătat prefectul Vasile Moldovan.

De asemenea, sunt în evaluare pagubele produse de fenomenele meteorologice periculoase la Cavnic, Valea Chioarului şi Groşii Ţibleşului.

Totodată, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au validat lista punctelor critice de pe cursurile de apă care necesită executarea în regim de urgenţă a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor.

Lista include obiective precum frontul de captare de la Crăciuneşti, amenajarea malurilor râului Săsar în localităţile Baia Mare şi Baia Sprie, amenajarea râului Firiza pe tronsonul din aval de barajul Berdu, amenajarea Văii Seinel, regularizare Valea Neagră, amenajarea râului Iza în zona cartierului Câmpu Negru, Sighetu Marmaţiei, amenajare râu Ruscova în localităţile Repedea, Ruscova şi Poienile de Sub Munte, amenajare râu Vişeu, localităţile Petrova şi Vişeu de Sus, lucrări de regularizare pârâu Băleasa, Săliştea de Sus.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii