Maria Ghiorghiu, previziune sumbră: „Va urma un cutremur!”

2 min de citit
Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu, femeia care susține că a prevăzut incendiul din Colectiv, vine cu o nouă previziune sumbră, legată de un cutremur.

Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu vine cu noi previziuni sumbre. Femeia care susține că a prevestit incendiul din clubul Colectiv anunță o nouă nenorocire în România.

Maria Ghiorghiu susține că va urma un cutremur, care va fi unul intens.

„Aud un glas care spune că va urma un cutremur. Şi nu unul moderat, ci unul intens. (…) Văd înspre răsărit o încăpere plină cu mobilier şi cu tot felul de obiecte.

În încăpere pare a fi noapte, dar ar fi putut foarte bine să fie trase şi draperiile. Într-o clipă, dragilor, toate lucrurile din acea încăpere au început a se clătina destul de tare.

Vom auzi, dragii mei, de un astfel de cutremur intens, dar noi să nădăjduim că nu vor fi şi victime. Să ne rugăm la bunul Dumnezeu şi la Maica Domnului, ca să ne apere pe noi toţi şi pe lumea întreagă de toate dezastrele care aduc suferinţă şi lacrimi”, a spus Maria Ghiorghiu.

Carmen Hara și Maria Ghiorghiu, față în față

Carmen Harra și Maria Ghiorghiu au fost puse față-n față în cadrul unei emisiuni televizate. Femeia care susține că a prezis incendiul de la Colectiv i-a făcut și o previziune lui Carmen Harra.

La începutul dezbaterii, cele două clarvăzătoare au avut un schimb de replici de complezenţă. Cu această ocazie, Harra a întrebat-o pe Maria Ghiorghiu dacă se va mai mărita:

”Vă felicit pentru mintea dvs. extraordinară şi pentru viziunile extrem de corecte pe care le faceţi. Sunteţi nemaipomenită.

Poate-mi spuneţi şi mie dacă mă mai mărit! Aş vrea să vă întâlnesc, doamna Maria, mai stau două zile şi aş vrea să vă întâlnesc!”

”Sigur că da, eu aşa vă văd! Vă văd cu cineva, cu un prinţ! Mă invitaţi şi pe mine! O să vă măritaţi, o să vedeţi!”, i-a răspuns Maria Ghiorghiu celebrei Carmen Harra.

Citește și: Profețiile lui Iustin Pârvu, Ilarion Argatu și Arsenie Boca

Share This Article
7 comentarii
  • Nu neaparat in România, Maria va pieri in cutremur, oriunde ar fugi de el.
    El, cutremurul, cu ea are treaba!
    Doamne ocroteste-i pe ceilalti!

  • Si eu sunt clarvăzător, am prevazut mult mai multe dezatre, decât scrba asta de muiere.
    Si eu vad cutremurul ăsta in care, Maria Ghiorghiu, va muri dupa ce o placă de beton o va strivi!!!!
    Doamne ce moarte!

  • am osolutie pt limitarea …socul de cutremur dar nustiu la cinesi cucine saiau legatura …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *