Connect with us
Mario Iorgulescu a fost arestat

Știri

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, a fost arestat preventiv

Tribunalul Bucureşti a admis, joi, contestaţia procurorilor şi a decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a patru inculpaţi, printre care se află şi fiul lui Gino Iorgulescu, Mario, ei fiind acuzaţi de lipsire de libertate, loviri, distrugere şi favorizarea infractorului, scrie news.ro.

Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă. Alături de Mario Iorgulescu au mai fost arestaţi Francisco Gabriel Pascu, Marcel Pascu şi Vasile Pascu. Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Capitalei, cei patru inculpaţi pe numele cărora au fost emise mandate de arestare preventivă deja au fost încarceraţi în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

Pe 8 septembrie, un complet de judecată de la Judecătoria Sectorului 3 a decis că Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), să fie cercetat sub control judiciar.

Potrivit anchetatorilor, Mario Iorgulescu, alături de alte nouă persoane, ar fi încercat, prin ameninţări şi alte violente, să determine un bărbat să-şi retragă o plângere depusă în cadrul unui dosar penal.

Pe 6 septembrie 2016, Poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie Bucureşti, sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 3, au făcut opt percheziţii, într-un dosar privind infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului.

Suspecţii ar fi exercitat acte de violenţă şi au lipsit de libertate, în mod ilegal, un bărbat. După ce victima a anunţat poliţia, au urmat alte presiuni ale suspecţilor care încercau să-l determine, prin constrângere, să-şi retragă plângerea şi declaraţiile formulate. Astfel, victima a fost dusă la mediatorul Alexandru Coruţ, unde ar fi fost forţată să semneze că îşi retrage plângerea, arată sursele citate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top