Știri

MĂRTURIA unui terorist arestat în Barcelona! Detalii terifiante

Celula jihadistă acuzată de atentatele din Catalonia revendicate de Statul Islamic pregătea un atac cu bombă de anvergură mai mare, la ”monumente”, a recunoscut marţi unul dintre principalii suspecţi, potrivit AFP.

Timp de o oră şi zece minute, Mohamed Houli Chemlal ,un spaniol în vârstă de 21 de ani, născut în enclava sub administraţie spaniolă Melilla, în Africa de Nord, a dat explicaţii în faţa judecătorului.

Acesta a confirmat în faţa judecătorului madrilen care anchetează aceste atentate, soldate cu 15 morţi şi peste 120 de răniţi, ceea ce a spus poliţiei catalane.

Celula de 12 membri, dintre care opt sunt morţi, pregătea „un atentat mai important” decât atacurile de la Barcelona şi Cambrils, o staţiune balneară situată la sud-vest de capitala catalană, afirmă susrse judiciare.

Judecătorul a decis luni seara să-l încarcereze, la fel ca pe alt suspect, Driss Oukabir, un marocan în vârstă de 27 de ani, locuitor, ca şi el, al orăşelului catalan Ripoll, situat la poalele Pirineilor, unde s-a format celula.

Judecătorul l-a eliberat pe al un al treilea bărbat, care rămâne sub control judiciar, dar împotriva căruia acuzaţiile sunt ”subţiri”, Mohamed Aalla, proprietarul altei maşini folosite în al doilea atac, la Cambrils.

În ordonanţa care justifică aceste hotărâri, se află o serie de detalii până acum necunoscute cu privire la pregătirea precipitată a acestor atentate, după eşuarea unui plan A.

Miercurea trecută suspecţii au aruncat, în mod accidental, în aer o casă în care confecţionau dispozitive explozive, la Alcanar, la sud de Barcelona.

Poliţia a descoperit între dărâmături indicii care demonstrează intenţiile criminale.

”O mare cantitate de butelii de butan, acetonă, apă oxigenată, bicarbonat, o mare cantitate de cuie care urmau să fie folosite ca schije şi detonatoare în vederea declanşării exploziei”.

Unele dintre aceste ingrediente permit fabricarea TATP, un exploziv foarte ”prizat” de Statul Islamic.

Sub moloz, poliţia a descoperit şi textul manuscris, strecurat într-o carte de culoarea verde: ”În numele lui Allah…

Explozia a ucis un imam în casă, pe Abdelbaki Es Satty, suspectat că a radicalizat grupul, şi ”cel puţin” o a doua persoană, potrivit justiţiei.

Mohamed Houli Chemlal a supravieţuit. El se afla afară, sub verandă, ceea ce l-a salvat.

A doua zi, pe 17 august, în lipsa bombelor, a fost declanşat un al doilea plan al teroriştilor.

Citeşte şi După atacul din Barcelona, teroriștii anunță următorul atentat. E o țară cu mulți români!

O camionetă este închiriată – un Renaul Kangoo, însă unul dintre terorişti a fost implicat într-un accident, la ora locală 15.25 (16.25, ora României), nu departe de Cambrils.

O a doua furgonetă, închiriată de Driss Oukabir, urma să fie folosită două ore mai târziu la barcelona de către Younes Abouyaaqoub.

Făcând zig-zag în viteză pe celebrul bulevard La Ramlas, el a ucis 13 persoane şi a rănit alte peste 120.

Acest marocan, în vârstă de 22 de ani, înjunghie mortal, după aceea, un automobilist pentru a-i fura maşina.

Ultimul act are loc în noaptea de joi spre vineri, către ora locală 1.00 (2.00, ora României) la Cambrils. Atunci cinci membri ai celulei, înarmaţi cu patru cuţite şi o secure, intră cu un Audi A3 în mulţime, mai redusă la acea oră.

Ei sunt împuşcaţi de poliţie după ce au ucis o persoană şi au rănit alte şase.

Citeşte şi 16 MORȚI până la această oră. Lumea, zguduită de un nou ATENTAT SINUCIGAȘ

După patru zile de fugă, şoferul camionetei de la Barcelona, Younes Abouyaaqoub, este împuşcat şi el, luni, de către poliţişti, la Subirats.

În faţa judecătorului, Mohamed Houli Chemlal a căutat să arunce responsabilitatea atacurilor asupra imamului marocan ucis în explozia casei la Alcanar.

Încarcerarea sa şi a lui Driss Oukabir a închis primul capitol al anchetei cu privire la aceste atacuri care au zguduit Spania după mai bine de şapte ani de la un atentat major.

Cel puţin unul dintre suspecţi s-a dus la Zurich în decembrie, potrivit poliţiei federale elveţiene.

De asemenea, bilete de avion către Bruxelles pe numele imamului au fost găsite la Alcanar.

Iar automobilul Audi A3 folosit la Cambrils a fost surprins în apropiere de Paris de un radar, pe 12 august, cu patru persoane la bord, potrivit ministrului francez de Interne Gérard Collomb.

Ministrul francez urmează să-l primească miercuri, în capitală, pe omologul său Juan Ignacio Zoido.

Poliţia spaniolă a anunţat că a găsit o centură explozivă, de data aceasta adevărată, în casa în care teroririștii pregăteau un atac mult mai important, relatează The Associated Press.

Şase dintre atacatori, împuşcaţi de poliţişti, purtau false centuri explozive.

Citeşte şi Atentat terorist în Barcelona: OFICIAL 14 morți și peste 100 de răniți, printre care 3 români. Un alt atac a avut loc la Cambrils

Acest articol a fost actualizat la: 2017-08-23T17:07:07+03:00 17:07

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More