Știri

Mazăre Jr. a ajuns la spital. Ce spun medicii

Clipe de panică pentru fostul edil al orașului Constanța. Fiul lui Radu Mazăre a fost transportat de urgență la spital. Odrasla fostului edil din Constanța a fost preluat de o ambulanță dintr-o terasă aflată în Mamaia.

Prietenii acestuia au sunat la 112, după ce Mazăre Jr. a acuzat dureri în piept, durere de cap și o stare generală de rău.

Fiul lui Radu Mazăre, Răducu Mazăre, a ajuns la spital, ieri după-amiază, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla pe o terasă din stațiunea Mamaia. O ambulanță l-a transportat pe fiul fostului primar la Spitalul Județean Constanța.

Dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Constanța, a declarat că ambulanța a fost solicitată în Mamaia pentru un pacient.

„Am fost solicitaţi în Mamaia pentru un pacient, un caz medical care a fost transportat la Spitalul Judeţean. A fost un echipaj SMURD. Era stabil, prezenta palpitaţii. Motivul solicitării au fost palpitaţiile”, a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa.

Mazăre Jr. a fost supus unor investigații medicale

Apelul la serviciul unic de urgenţă 112 a fost făcut în jurul orei 16.15, iar medicii au luat decizia de a-l transporta pe Răducu Mazăre la Spitalul Judeţean Constanţa pentru mai multe investigaţii.

Medicii de la unitatea de primiri urgențe au declarat că tânărului i s-au făcut investigații, că este conștient și este un caz de „cod verde”, adică nu reprezintă o urgență majoră.

Citește și Radu Mazăre, condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Surse locale citate de Mediafax spun că pacientul preluat de pe o terasă din Mamaia este Răducu Mazăre, fiul fostului primar Radu Mazăre.

Citește și Frații Mazăre au fost achitați în dosarul „Henri Coandă”

După ce a fost dus la spital, fiul fostului primar Radu Mazăre a fost supus unor investigații medicale și apoi a fost externat.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-07-01T12:09:45+03:00 12:09

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More