Categorii Știri

Medici electrocutati la Spitalul Coltea, in sala de operatii!

Trei medici au fost electrocutati la Spitalul Clinic Coltea din Capitala, chiar in timpul unei operatii. Chirugul, un rezident, asistenta, dar si pacientul au avut de suferit din cauza unui bisturiu electric defect, care a dus la electrocutarea lor.

Doctorul Marian Stamate, una dintre victimele acestui incident revoltator, a vorbit la Antena 3 direct de pe patul de spital despre cele petrecute astazi la Spitalul Coltea.

”Sunt in stare stabila, inca cu fenomene cardiace monitorizate de colegii mei din ATI si cardiologi”, a spus medicul, precizand ca toata echipa operatorie a fost afectata de incident, ca si pacientul.

Mai mult decat atat, cadrul medical a mai spus si ca a trecut print-un incident asemanator in urma cu trei luni de zile. El a afirmat ca atunci a raportat conducerii spitalului cele intamplate, insa nu s-ar fi luat nicio masura.

Citeste si: Caz SOCANT la Spitalul de Arsi! A murit dupa o transfuzie gresita!

Citeste si: Dan Tudorache, primarul sectorului 1, despre Spitalul de Arsi: „Vom aloca…”

Managerul unitatii medicale, Anca Lupu, a declarat pentru postul de televiziune mentionat ca nu poate sa vorbeasca despre cazul medicilor electrocutati, intrucat ancheta interna din Spitalul Coltea nu s-a finalizat.

Cei raniti se afla sub supraveghere medicala.

In urma cu circa sase ani, Spitalul Coltea, aflat in subordinea Primariei Capitalei prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), finaliza o prima etapa a unor investitii de 63 mil. euro. Aceasta suma fusese necesara pentru renovarea acestei unitati medicale, cu o vechime de 300 de ani.

Spitalul Clinic Coltea se afla la kilometrul zero din Bucuresti, are peste 345 de paturi si circa 580 de angajati. Anual, in jur de 18.000 de pacienti sunt externati, iar urgentele reprezinta 32% din numarul de cazuri tratate.

Acest articol a fost actualizat la: 28 iulie 2016 15:13

Share
Scris de
Catalin Nae