Connect with us
Memorandum aprobat care vizează obligarea companiilor de stat să participe la licitațiile publice. Ce spune ministrul Economiei:

Știri

Memorandum aprobat care vizează obligarea companiilor de stat să participe la licitațiile publice. Ce spune ministrul Economiei:

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a susținut în cursul zilei de joi o conferință de presă la Palatul Victoria, după ce Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un memorandum care vizează obligarea companiilor de stat să participe la licitaţiile publice.

„Este un memorandum care duce la creşterea (…) competitivităţii companiilor deţinute majoritar sau integral de stat, prin intermediul procedurilor de achiziţie publică”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că prima măsură din memorandum vizează întocmirea de către autorităţile publice tutelare a unei liste complete cu operatorii economici cu capital majoritar sau integral de stat, pe domenii, subdomenii şi activităţi autorizate prin statut.

„A doua măsură – se va lua prin publicarea unui ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, care se va referi la obligativitatea transmiterii de către autorităţile contractante.

După publicarea anunţului de participare în Sistemul electronic de achiziţii publice, a unei invitaţii de participare în procesul de achiziţii publice către fiecare dintre operatorii economici din listă”, a spus Teodorovici.

Potrivit ministrului Finanţelor, a treia măsură a memorandumului vizează faptul că autorităţile publice tutelare vor mandata reprezentanţii statului în CA şi în AGA „pentru a hotărî cu privire la obligativitatea operatorilor economici de a transmite oferte şi de a participa la procedurile de achiziţie publică sectorială, organizate de autorităţile contractante de la care au primit invitaţii”.

Totodată, Teodorovici a precizat că pentru acest memorandum există şi punctul de vedere al Consiliului Concurenţei.

„Este o schimbare (…) la care există punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, deci nu există niciun fel de atingere a principiilor europene în materie de concurenţă, dar este o chestiune care trebuia făcută de foarte mult timp şi eu zic că de azi înainte lucrurile se vor schimba (…)

Toate ţările europene (…) aplică o astfel de abordare. Este competiţie la nivel european, dar înainte de toate trebuie să ne îngrijim şi de modul în care companiile care (…) pot oferi anumite servicii în piaţă să o şi facă”, a arătat Teodorovici. El a dat ca exemplu companiile TAROM şi Poşta Română.

Pe de altă parte, Teodorovici a vorbit şi despre planurile Ministerului Finanţelor în domeniul achiziţiilor publice centralizate.

„Vom merge pe acele produse, echipamente, bunuri (…) care au cea mai mare pondere (…) în partea de cheltuieli. Şi aici am lucrat cu Banca Europeană de Investiţii, există o analiză (…) foarte bine fundamentată pe anumit tip de produse – (…), medicamente, combustibili, (…) pentru care vom începe acest lucru în mod centralizat.

Actul normativ care va consfinţi (…) acest nou mecanism este acum în dezbatere finală la nivelul Ministerului de Finanţe”, a mai afirmat Teodorovici.

 

CITEȘTE ȘI:Ministrul Teodorovici, despre drepturile de autor. Ce se va întâmpla cu aceste venituri

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top