Connect with us

Știri

Mersul trenurilor 9 ianuarie 2017. Zeci de trenuri ANULATE

Mersul trenurilor 9 ianuarie 2017 este adaptat condițiilor meteo nefavorabile. CFR Călători a anunțat că 40 de trenuri au fost anulate.

„Traficul feroviar este deschis și la această oră pe toate magistralele de cale ferată. Circulaţia trenurilor fiind însă adaptată condiţiilor meteo nefavorabile.

Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia anulării a 40 (ora 7 dimineața) pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri.

Măsurile operative care se iau au ca PRIORITATE siguranța oamenilor și realizarea legaturilor între marile orașe, pe magistrale. Așa cum s-a întâmplat zilele anterioare și astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvisuri, în funcție de posibilitățile din teren.”, se arată pe site-ul CFR.

Lista trenurilor ANULATE

Lista cu situația trenurilor poate fi consultată AICI.

Circulația este adaptată conditiilor nefavorabile cu temperaturi extrem de scazute pe raza a 4 regionale: București, Craiova, Galați, Constanța. Unele curse pot înregistra întârzieri la destinație, determinate de necesitatea atașării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de stații din jumătatea de sud a țării, de reducerea vitezei de circulație sau de intervenția cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje și echipaje feroviare.

Citește și: Cod portocaliu de ger în aproape toată țara

În cursul acestei zile legătura pe calea ferată între București și Constanța și retur este asigurată!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top