Categorii Știri

Metrorex a fost amendată cu peste 13.000 de lei de ISU. Nerespectarea normelor de apărare împotriva incendiilor a fost sancționată

După mai multe controale făcute făcute în perioada 7-25 noiembrie la reţeaua de transport cu metroul, ISU Bucureşti-Ilfov, Metrorex a fost amendată cu amenzi de 13.500 lei.

Nereglile au fost depistate atât la nivelul staţiilor, în spaţiile comune (peroane, pasaje), cât şi la nivelul ieşirilor către suprateran.

„În urma celor constatate, SC Metrorex SA i-au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale (6 amenzi şi 24 de avertismente), în cuantum de 13.500 de lei. Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor au fost verificate şi la spaţiile comerciale închiriate, din interiorul staţiilor de metrou, iar pentru neregulile identificate, proprietarii acestora au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 8.000 de lei.

Metrorex a fost amendată cu peste 13.000 de lei de ISU. Nerespectarea normelor de apărare împotriva incendiilor a fost sancționată

Pe lângă acţiunile de control, inspectorii de prevenire au exercitat şi atribuţiile de îndrumare care le revin, în sensul că au evidenţiat unele deficienţe punctuale. Conducerea SC Metrorex SA a dispus măsuri urgente de soluţionare, pe durata controlului. Deblocarea unei căi de evacuare către exterior, obstrucţionată din cauza depozitării unor materiale de construcţii. Îndepărtarea barelor metalice improvizate de la sistemul de trecere cu turnichete. Îndepărtarea materialelor combustibile din camerele tehnice, introducerea dispozitivelor de autoînchidere a uşilor cu rol de securitate la incendiu”. Se arata in comunicatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Mai multe nereguli de la metrou, descoperite de către reprezentanții ISU

ISU mai spune că sunt necesare şi alte demersuri pentru înlăturarea deficienţelor. Pompierii au constatat că există căi de evacuare a căror lăţime liberă de circulaţie este redusă prin amplasarea unor spaţii comerciale. Chioşcurile, vitrinele, automatele, pereţii, grilajul metalic și casa liftului reduc circulația.

De asemenea, nu există personal suficient care să coordoneze evacuarea în cazul aglomerării staţiilor. Nu sunt marcate nici toate căile de evacuare prin indicatoare standardizate. Nu se asigură funcţionarea corespunzătoare a iluminatului de siguranţă a hidranţilor interiori.

Aceștia nu asigură posibilitatea utilizatorilor de a realiza intervenţia, în faza iniţială a incendiului. Hidranţii nu sunt echipați cu accesoriile de trecere a apei (ţeavă de refulare, furtun de refulare).

Citește și: Incendiu în Codlea, la un centru de colectare de deșeuri

La staţiile Republica, Tineretului, Pantelimon şi Brâncoveanu nu este finalizată din punct de vedere constructiv cea de-a doua cale de evacuare. Astfel, nu se asigură accesul persoanelor la cel puţin două căi de evacuare, care să ducă în direcţii opuse.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-11-26T13:06:11+02:00 13:06

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More