Mihaela Buzărnescu a pierdut meciul din primul tur al turneului de tenis de la Madrid, disputat în compania fostei lidere mondiale, Maria Șarapova.
Jucătoarea Mihaela Buzărnescu, locul 37 WTA, a fost eliminată, duminică, în primul tur la Madrid Open, turneu cu premii de 6,6 milioane de euro, ea fiind învinsă de rusoaica Maria Şarapova, numărul 53 mondial, scor 6-4, 6-1.
Şarapova s-a impus într-o oră şi 22 de minute.
În faza următoare, Maria Şarapova o va întâlni pe Irina Begu, numărul 36 mondial, care a trecut în runda inaugurală de favorita 5, letona Jelena Ostapenko, scor 6-3, 6-3.
Participarea în primul tur la Madrid Open este recompensată cu 17.275 de euro şi 10 puncte, iar pentru turul doi premiul este de 36.775 de euro şi 65 de puncte.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, duminică, în runda a doua a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.685.828 euro, după ce a învins-o pe Katerina Siniakova (Cehia), cu 6-4, 2-6, 6-4.
Cîrstea (28 ani, 35 WTA) a trecut de Siniakova (21 ani, 51 WTA) după două ore şi 3 minute, aceasta fiind a doua victorie în tot atâtea meciuri directe. În 2017, la Eastbourne, Sorana s-a impus cu 6-3, 6-2, în primul tur.
Cîrstea şi-a asigurat un cec de 36.775 euro şi 65 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe rusoaica Daria Kasatkina, cap de serie numărul 14.
Irina Begu s-a calificat sâmbătă în runda a doua, după 6-3, 6-3 cu letona Jelena Ostapenko, a cincea favorită.
Citește și: Irina Begu a învins-o pe Jelena Ostapenko la turneul de la Madrid. Ce au făcut celelalte românce
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, duminică, în turul secund al turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 6.685.828 euro, după ce a învins-o pe rusoaica Ekaterina Makarova, cu 6-1, 6-0.
Halep a trecut de Makarova (29 ani, 32 WTA) după doar 51 de minute de joc.
Citește și: Simona Halep – Ekaterina Makarova, scor final 6-1, 6-0, la turneul de la Madrid
Halep şi-a asigurat un cec de 36.775 euro şi 65 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe învingătoarea partidei dintre belgiencele Elise Mertens şi Alison Van Uytvanck.
Acest site foloseste cookies.
Read More