Connect with us
Mihai Șora, internat de urgență și operat! În ce stare se află filosoful

Știri

Mihai Șora, internat de urgență și operat! În ce stare se află filosoful

Mihai Șora a fost internat de urgență la spital și operat, după cum a confirmat soția filosofului. Acesta se află la Terapie Intensivă la momentul transmiterii acestei știri.

„Doctorii au făcut un adevărat miracol şi le suntem profund recunoscători. Acum l-au dezintubat. Aşteptăm să se trezească. În momentul de faţă este încă la terapie intensivă”, este mesajul pe care jurnalistul Ionuţ Iordăchescu l-a primit de la soţia scriitorului, cu permisiunea de a-l transmite mai departe.

Contactată de Adevărul, soţia filosofului a confirmat informaţia şi a declarat că a fost operat de urgenţă joi, în urma unor complicaţii.

„Se află la terapie intensivă, se recuperează acum, a fost dezintubat şi respiră singur. Nu ştiam că va intra în operaţie, a fost atât de urgent, că medicii nu au mai stat să aştepte. A avut câteva complicaţii, a fost pe fondul stresului, ceva la colecist, dar s-a terminat cu bine.

Noi am crezut că sunt probleme cardiace, dar inima a fost puternică, a rezistat şi asta este cel mai important. L-am văzut şi e bine, se recuperează“, a declarat Luiza Palanciuc Şora pentru Adevărul.

Născut în noiembrie 1916, Şora a studiat în Franţa, apoi a lucrat între 1945 şi 1948 ca cercetător la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) de la Paris.

A revenit în țară în 1948, unde a fost supus cenzurii regimului comunist. El a fost forțat de mai multe ori să abandoneze munca sa de scriitor și publicist și să se supună rigorilor comuniste.

În ultima vreme, Mihai Șora s-a consacrat drept o voce puternică în rândul protestatarilor anti-guvernamentali.

Mihai Șora, protestatar la 101 ani!

Înainte de internarea sa, filosoful postase un mesaj pe contul său de socializare în care critica regimul PSD-ALDE și îndemna oamenii să protesteze pentru drepturile lor.

1 an, 5 luni și 22 de zile de când îi suportăm.

Nici măcar un an și jumătate: 538 de zile.

În tot acest răstimp, singura lor preocupare a fost să-și salveze pielea, să-și pună la adăpost averile, să înjosească, prin faptele și vorbele lor, ideea însăși de democrație.

Vă mai amintiți de cocotieri? Pare un episod rupt dintr-o altă viață, în urmă cu o veșnicie, într-atât s-a dilatat timpul, într-atât ne-au cotropit ei viețile noastre: am învățat ce sunt „răgăliile“, am studiat coduri de procedură penală, am citit – cu lupa și creionul în mână – legi, ordonanțe, decrete.

În crucea nopții, am stat cu ochii pe ecrane, așteptând sentințe judecătorești… 

Am ieșit – iarnă, vară, noapte, zi – la proteste. În loc să ne vedem de lumea noastră, de preocupările noastre firești, de familiile noastre, cum ar fi trebuit, dacă la cârma țării nu ar fi ajuns niște borfași, – prin înșelarea, aservirea și exploatarea celor care i-au votat, prin indolența iresponsabilă a celor care nu au fost la vot.

538 de zile sunt o veșnicie în România centenară.

Nu departe de Piața Victoriei, îmi scria cineva, locuiește un băiețel născut odată cu protestele noastre; un copil care a învățat cuvântul „hoții“ înaintea cuvântului „Mamă“.

Aceștia suntem astăzi, 26 iunie 2018, la miezul nopții.

În clipa de față, nimeni nu poate ști cu precizie cum vor vota parlamentarii noua moțiune de cenzură. În ce mă privește, nu am încredere decât în tinerii de la Uniunea Salvați România: singurii fără dosare penale, fără fugari spre alte partide, fără jocuri murdare, fără băloase negocieri în culise.

Voi merge mâine în Parcul Izvor și mă voi uita la clădirea aceea hidoasă unde se decide soarta României.
Trag nădejde că vom fi mulți.

P.S. Nu uitați umbrelele, dragi prieteni: acum plouă, cerul este tulbure, întunecat, a scris Mihai Șora pe Facebook.

Citește și: Șora a fost îmbrâncit de către jandarmi la protestele din Piața Victoriei

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top