Știri
Ministrul Justiției cere desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI și alte instituții. Cum explică decizia:
Tudorel Toader, ministrul Justiției, i-a solicitat, luni, procurorului general Augustin Lazăr desecretizarea protocoalelor încheiate între structurile de Parchet şi Serviciul Român de Informaţii (SRI).
„În data de 19 martie 2018, ministrul Justiţiei (…) a solicitat domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza prerogativelor constituţionale şi a competenţelor legale, comunicarea următoarelor aspecte.
Dacă şi câte protocoale secrete au fost încheiate între Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pe de o parte, şi Serviciul Român de Informaţii, pe de altă parte.
Data încheierii şi semnatarii respectivelor protocoale; demararea procedurii legale de desecretizare a conţinutului acestora”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Justiţiei, transmis AGERPRES.
Tudorel Toader anunţa vinerea trecută că va solicita desecretizarea de către Ministerul Public – DNA a protocoalelor încheiate cu SRI.
Toader a făcut acest anunţ după pe premierul Viorica Dăncilă a solicitat desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului.
„Voi vedea care va fi solicitarea doamnei prim-ministru şi, dacă nu acoperă şi solicitarea către Ministerul Public, în limitele competenţelor mele legale date de articolul 132 din Constituţie, acela care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei.
Nu cum greşit a spus cineva sub controlul ministrului Justiţiei, voi aştepta, voi vedea solicitarea doamnei prim-ministru. Dacă nu se referă şi la partea de Minister Public, în calitate de ministru, luni, la prima oră, voi solicita desecretizarea protocolului sau a protocoalelor”, preciza Toader, la Antena 3.
Potrivit ministrului Justiţiei, solicitarea făcută de Viorica Dăncilă este un pas spre normalitate.
„În opinia mea, înseamnă încă un pas spre normalitate, încă un pas spre reglarea raportului dintre autorităţile publice, încă un pas spre ceea ce ne cere statul de drept, să ne desfăşurăm activitatea numai pe baza legii şi numai în limitele legii.
Am discutat astăzi cu doamna premier şi articolul 3 din Legea 182/2012 spune că protocoalele secrete nu pot împiedica accesul la informaţiile de interes public. Ministerul Public, DNA, orice autoritate nu îşi poate desfăşura activitatea în afara legii.
Or, procurorul îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală numai în baza legislaţiei penale. Nu există un fundament juridic, un temei juridic, care să-i permită procurorului, indiferent de rangul pe care îl are, să constituie alte premise în desfăşurarea urmăririi penale.
Eu nu pot decât să fiu de acord cu solicitarea doamnei prim-ministru. Apelul făcut este de ambele părţi. S-a adresat SRI, în egală măsură trebuie să ne adresăm Ministerului Public – componenta DNA, cealaltă parte semnatară a protocolului”, explica Toader.
Tudorel Toader s-a referit şi la comunicatul CSAT, în care se arată că această instituţie nu a aprobat, prin hotărâri, încheierea unor protocoale între SRI şi DNA.
„Dacă CSAT a spus că nu are competenţa desecretizării, citind comunicatul, se înţelege şi altceva, că indirect se recunoaşte existenţa protocoalelor, ceea ce este un fapt foarte bun. La cel mai înalt rang, ni se spune că ele există”, afirma ministrul.
CITEȘTE ȘI: Lovitură dură pentru Tudorel Toader. CSM a luat o decizie privind solicitarea Ministrului Justiţiei