Connect with us
Ministrul muncii anunță noi măsuri pentru cei care au nevoie de asistență socială

Știri

Ministrul muncii anunță noi măsuri pentru cei care au nevoie de asistență socială

Violeta Alexandru, ministrul muncii, anunță că cei care au nevoie de ajutor social se pot baza pe tot sprijinul autorităților. Astfel, copiilor, bătrânilor sau persoanelor cu dizabilități, le va sta la dispoziție o echipă pe care ministrul o coordonează.

Ministrul muncii anunță noi măsuri pentru cei care au nevoie de asistență socială. Indemnizația pentru creșterea copilului, prelungită cu 90 de zile

Ministrul face un apel la autoritățile locale. Acesta le cere să identifice toate situațiile sociale din localitate și să le fie alături, să le comunice modul în care pot beneficia de ajutorul lor. Astfel, autoritățile locale pot contracta sau angaja specialiști în asistență socială, care să ofere sprijinul necesar grupurilor vulnerabile.

„Se pot angaja specialiști în asistență socială acolo unde este nevoie. Centrele de servicii sociale care primesc subvenții din partea Ministerului Muncii au primit un mesaj foarte clar din partea mea: lucrați cu autoritățile locale.”, a declarat Violeta Alexandru.

În plus, toate executările silite pentru toate drepturile de asistență socială pe durata crizei au fost suspendate.

În ceea ce privește indemnizația de creștere a copilului, aceasta se prelungește cu 90 de zile. Este vorba aici despre părinții care decideau să revină la serviciu înaintea perioadei de 2, respectiv 3 ani. Dacă în această perioadă doresc să revină la serviciu, iar compania căreia aparțin nu își mai desfășoară activitatea, vor beneficia de acest stipulent.

De altfel, Violeta Alexandru a spus că are în vedere decontarea cheltuielilor salariale,  transport și echipament, pentru cei care îngrijesc persoanele cu dizabilități.

„Citesc mesajele din telefon. Sunt multe. De la oameni care nu mai au venituri sau au rămas cu puține. Oameni care munceau cinstit. Pentru ei, muncesc și eu până la această oră, ca să găsesc soluții de sprijin care să ajungă la ei cât mai repede. Cu ei repornim motoarele economiei, pentru că se implică să trecem cât mai repede peste această perioadă.”, a adăugat ministrul.

De asemenea, ministrul a mai precizat că persoanele din carantină și izolare pot primi, la solicitarea autorităților locale, produse de igienă care vor fi decontate prin fonduri europene.

 

 

 

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top