Știri

Ministrul Sănătății anunță că sunt suspiciuni privind cheltuirea banilor publici

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, miercuri, că raportul Corpului de control al MS arată că sunt nereguli la Agenţia Naţională de Transplant şi la patru spitale, existând şi suspiciuni legate de cheltuirea banilor publici, astfel că vor fi făcute sesizări privind posibile fapte penale, pentru fals şi uz de fals, precum şi sesizări la Agenţia Naţională de Integritate, pentru conflict de interese şi incompatibilitate.

Vlad Voiculescu a anunat ieri că o comisie de la patru centre europene vor veni în România în luna decembrie pentru verificarea acreditărilor de transplant.

O comisie va verifica acreditările de transplant

„Cu siguranţă, dorim transplant de plămân în România, dar, dacă avem îndoieli asupra siguranţei pacientului, nu facem. Nu de bani a fost vorba. Veţi vedea despre ce este vorba în acreditările centrelor din România. Orice problemă poate fi rezolvată, poate fi îmbunătăţită. Ungaria s-a pregătit zece ani pentru transplant de plămâni. Acolo se face transplant de plămâni. A pregătit oameni, infrastructură, dar trimit încă 60 la sută din pacienţi la Viena. Şapte ţări din regiune trimit încă pacienţi la AKH, la Viena. Nu cred că orgoliul profesional şi pretenţiile politice trebuie să primeze în faţa siguranţei pacientului. De aceea, experţii din patru centre majore din Europa vor veni la Bucureşti în 8-9 decembrie”, susține Voiculescu, conform news.ro.

Despre acordul cu Eurotransplant
„Este un acord semnat de Agenţia Naţională de Transplant şi Eurotransplant, care dă garanţia că pacienţii români sunt transplantaţi acolo unde este nevoie, vorbim în special de transplantul de plămâni, care se face de câţiva ani buni în centre din Europa, fiind peste 20 de pacienţi care au profitat de asta. Prin acest acord ne asigurăm că acele organe care nu pot fi transplantate în România vor fi transmise acolo unde pot ajuta oameni”, a adăugat Voiculescu.

Citește și: Ministrul Sănătății ia prima măsură în scandalul transplantului pulmonar

„De îndată ce ne vom asigura că acreditarea a fost făcută în condiţii bune (o acreditare se poate face pentru orice procedură medicală dacă în comisie ai experţi cu experinţă în acea procedură), dar au lipsit chestiuni flagrante. (…) O veste bună, la Sfânta Maria, este aceea că au existat discuţii cu doctorul Igor Tudorache de la Hanovra.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-11-23T10:09:43+02:00 10:09

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More