Știri
Ministrul Sănătății despre deschiderea școlilor: „Este o promisiune, nu o garanție”
Ministrul Sănătății a făcut declarații cu privire la deschiderea școlilor. Acesta a spus că deschiderea unităților de învățământ pe 8 februarie este o promisiune și nu o garanție. El a făcut referire la anunțul președintelui Klaus Iohannis de joi, 14 ianuarie 2021.
Ministrul Sănătății – anunț despre deschiderea școlilor
Ministrul Sănătății a declarat vineri, 15 februarie 2021, că reîntoarcerea elevilor în școli pe data de 8 februarie este o promisiune din partea autorităților și nu o garanție. Vlad Voiculescu a precizat că deschiderea școlilor se va face cu măsuri de precauție și că va exista un ghid de bune practici în toate instituțiile de învățământ din România.
„Preşedintele a anunţat ieri ca din 8 februarie vor fi deschise şcolile în anumite condiţii. Nu e o garanţie, ci o promisiune. Nu o vom face fără măsuri de precauţie. Dacă un copil e depistat, toţi copiii vor fi testaţi. Va exista un ghid de bune practici pentru şcoli”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
Declarațiile ministrului au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în care a vorbit despre a doua etapă de vaccinare împotriva coronavirusului. Vlad Voiculescu a precizat că personalul din centrele de vaccinare va fi plătit pentru orele suplimentare. Medicii vor primi câte 90 de lei/ oră, iar asistenții câte 45 de lei/oră. De asemenea, a fost stabilită plata pentru medicii de familie.
„Cei care vor fi în centrele de vaccinare şi nu vor fi detașaţi, deci cei care fac ore suplimentare: 90 de lei/oră medici, 45 lei/oră – asistenţi. Am stabilit o formă de remunerare a medicilor de familie. Ei vor fi plătiți pentru munca suplimentară cu câte 30 de lei pentru fiecare pacient”, a mai declarat Ministrul Sănătății.
Bilanțul cazurilor de coronavirus 15 ianuarie 2021
Cea mai recentă actualizare a Grupului de Comunicare Strategică arată că până astăzi, 15 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 688.270 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
618.673 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.353 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 788 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până la această dată, 17.098 de persoane diagnosticate cu coronavirus au decedat.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.