Mircea Negulescu și Sorin Blejnar s-au prezentat joi dimineața la sediul Parchetului General
Fostul procuror DNA Mircea Negulescu s-a prezentat joi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La intrarea în sediul Parchetului, acesta nu a făcut declaraţii.
El este acuzat într-un dosar care îl vizează şi pe fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, cercetat pentru participaţie improprie la complicitate la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat și el joi la Parchetul General.
Întrebat de jurnalişti dacă este vorba despre un nou dosar, Sorin Blejnar a răspuns: „Mă vedeţi cu avocat?”.
Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost achitat în urmă cu câteva luni, de magistraţii Tribunalului Braşov, în dosarul „Motorina”, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Braşov, judecătoarea Gabriela Ciolacu.
Hotărârea pronunţată marţi de magistraţii Tribunalului Braşov nu este definitivă, Sorin Blejnar fiind acuzat în acest dosar de două infracţiuni: sprijinire de grup infracţional şi evaziune fiscală, potrivit sursei citate.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat miercuri demisia lui Lucian Onea din funcţia de procuror şef al DNA Ploieşti.
Informaţia a fost confirmată, pentru AGERPRES, de vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru.
Lucian Onea a cerut marţi eliberarea din funcţia de procuror şef al DNA Ploieşti pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei, precizând că acuzaţia pe care anchetatorii Parchetului General i-o aduc „nu are corespondent în realitate”.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, procurorul şef al Serviciului Teritorial Ploieşti, Lucian Onea, a transmis conducerii instituţiei o cerere de eliberare din funcţia de conducere pe care o deţine, având în vedere situaţia ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei şi pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul ST Ploieşti.
În cererea menţionată, arată sursa citată, acesta apreciază că acuzaţia care îi este adusă, de participaţie improprie la complicitate la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „este total nefondată şi nu are corespondent în realitate”.
Lucian Onea s-a prezentat marţi la Parchetul General pentru ca procurorii să îi aducă la cunoştinţă acuzaţiile dintr-un dosar deschis pe numele său. „Mi-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. Urmează să administrăm probe în vederea aflării adevărului. Fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a făcut”, a spus Onea.
Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror DNA Mircea Negulescu sunt urmăriţi penal într-un dosar aflat pe rolul Parchetului General. Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt acuzaţi de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, pe 13 februarie, că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză constituită în urma unei plângeri formulate după difuzarea înregistrărilor de la DNA Ploieşti. Postul de televiziune Antena 3 a prezentat, pe 11 februarie, mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii ale procurorului şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA, Lucian Onea, cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un caz de corupţie, referitoare la falsificarea unor probe din dosare.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-05-24T11:40:04+03:00 11:40
Acest site foloseste cookies.
Read More