Aproximativ 20 de reprezentanți ai Sindicatului Național al Polițiștilor de Frontieră au protestat, miercuri, în fața Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPR), solicitând consolidarea drepturilor și eliminarea corupției din Poliția de Frontieră.
Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Frontieră, Adrian Duigu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sistemul prin intermediul căruia funcționează în acest moment Poliția de Frontieră din România este unul depășit.
„Cel mai mult ne nemulțumesc condițiile de muncă. Poliția de Frontieră a rămas la nivelul anilor 89`, când paza frontierei se făcea de către soldați, iar în ziua de astăzi, ofițerii si subofițerii care desfășoară această activitate în cadrul Poliției de Frontieră își fac treaba în aceleași condiții, din acele vremuri. Nu s-au luat măsuri pentru polițiști de frontieră care își desfășoară activitatea în fâșia de protecție a granițelor României. Ei își desfășoară activitatea timp de 12 ore în aer liber, fără a li se crea condiții de servit masa, mers la toaletă, etc.”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Diugu.
La mitingul care a avut loc miercuri în fața Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au fost prezenți lideri de sindicat din toate județele țării. „Manifestăm aici, toți liderii de sindicat din teritoriu. Vom depune un memoriu la conducerea Inspectoratului, iar dacă negocierile nu vor ieși așa cum ne-am propus noi, și vor eșua, atunci vom continua protestele. Bănuiesc că problemele și nemulțumirile noastre nu vor fi soluționate astăzi. În acest caz, luna viitoare vom continua cu protestele dacă nu se remediază, iar atunci ne vom aduna și mai mulți oameni decât astăzi, și tot așa până la rezolvarea tuturor revendicărilor, în fiecare lună vom protesta în număr cât mai mare”, a mai declarat președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Frontieră.
Adrian Diugu a dat asigurări că, în cazul în care nu va exista un dialog și un interes din partea celor implicați față de problemele lor, atunci ei vor continua protestele, până la soluționarea nemulțumirilor enunțate. Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Frontieră a ținut să precizeze și că este pentru prima dată când au ales să protesteze în fața clădirii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. „Nu vreau să spun că am scris istorie cu acest eveniment, dar este pentru prima dată când oamenii își strigă nemulțumirile în fața Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Este pentru prima dată când are loc un asemenea protest, aici. Până acum, toate mitingurile se făceau în fața M.A.I. Noi am considerat că, problema care ne roade și pe care noi o putem rezolva, este aici, la nivelul structurii în care noi lucrăm”.
Principalele revendicări ale Sindicatului Național al Polițiștilor de Frontieră vizează, printre altele, programul de 5 ture, despre care sindicaliștii spun că este complet nerealist având în vedere constrângerile bugetare şi de personal existente la nivelul Poliţiei de Frontieră, dar și neacordarea indemizaţiei de frontieră care prevede un spor de 20% din salariul de funcţie.
Sindicaliștii mai sunt nemulțumiți de lipsa dialogului social real și cer consultări cu sindicatele şi cu personalul angrenat efectiv în supravegherea şi controlul frontierelor pentru elaborarea noii concepţii, dar și scoaterea de pe funcţii a poliţiştilor corupţi, a celor cu dosare penale pronunţate cu condamnare precum şi în cazul constatării cu instrumente de evaluare specific (ex. diagnoză organizaţională) a unor grave deficienţe manageriale.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-04-10T14:14:36+03:00 14:14
Acest site foloseste cookies.
Read More